Antonescu: Sacrificiul PNL în alianţa cu PSD este propria imagine
- Marinela Ra ţă
- 20 ianuarie 2011, 16:22
Liderul PNL Crin Antonescu a explicat, astăzi, că riscul cu care partidul pe care îl conduce ar intra în alianţă cu social-democraţii ţine de imagine. Liberalul a arătat că PNL va trebui să facă sacrificiul de a explica propriilor alegători alipirea de un partid adversar, de aceea principiul parităţii pe listele comune în alegeri nu reprezintă o cerinţă nedreaptă către PSD.
"Principiul parităţii înseamnă poate un sacrificiu de natură aritmetică pentru PSD şi înseamnă cu siguranţă un sacrificiu la nivelul imaginii din punctul de vedere al PNL pentru a justitifca şi explica propriilor alegători necesitatea alianţei cu un partid politic nu doar diferit, ci în legătură cu care există o lungă istorie de confruntare şi adversitate", a spus, astăzi, Crin Antonescu. Un număr egal de candidaţi din partea ACD şi PSD pe listele pentru locale şi parlamentare reprezintă unul dintre punctele de negociere între PNL şi social-democraţi. În timp ce liberalii şi conservatorii ar fi avantajaţi de un număr egal de candidaţi pe liste, social-democraţii, care în sondaje au 10% peste PNL, ar pierde din numărul total de candidaţi. "Suntem hotărâţi să construim o asemenea alianţă pe baza principiului parităţii, care este unul esenţial, dar neapărat necesar acestei construcţii, în care aşa cum spuneam, şi eu, şi Victor Ponta şi Daniel Constantin, fiecare din noi trebuie să sacrifice ceva dacă doreşte să pună mai presus de interesele înguste ale partidului interesul naţional", a mai spus Antonescu. Unul dă preşedintele, celălalt premierul În aceea ce priveşte candidatul comun al posibilei alianţe la preşedinţie, Antonescu a reiterat ideea că acesta va fi desemnat în urma unui sondaj de opinie, iar dacă un partid va da candidatul pentru Cotroceni, celălalt va avea premierul. De asemenea, liberalii mai vor egalitate cu PSD şi la numărul de miniştri. "Dacă alianţa se va realiza, e între două părţi: PSD şi ACD. Se desemnează candidatul unic la Preşedinţie, conform sondajelor şi, conform propunerii care s-a discutat, o parte va avea candidatul şi cealaltă parte premierul, cu un Guvern constituit pe baze paritare, cu număr egal de miniştri pe ambele părţi", a adăugat el. De asemenea, a continuat Antonescu, dacă ACD va avea un parteneriat cu PSD, atunci alianţa va avea practic trei preşedinţi, respectiv liderii PNL, PC şi PSD.