Antonescu le atrage atenţia liberalilor: Fără atacuri la adresa PSD

Antonescu le atrage atenţia liberalilor: Fără atacuri la adresa PSD

Preşedintele PNL Crin Antonescu le-a fluturat, astăzi, din nou colegilor liberali Protocolul cu PSD, dar şi Statutul partidului, interzicându-le orice atac la adresa partenerilor de Alianţă.

"Am adoptat o rezoluţie a BPC care este transmisă întregului partid şi prin care se atrage atenţia cu toată seriozitatea asupra articolului din protocolul de funcţionare a USL prin care se interzic atacurile publice împotriva partenerilor politici din celelalte partide. Am atras atenţia asupra caracterului imperativ al articolelor din statutul PNL care interzic, sub ameninţarea unor sancţiuni, atacurile în public între colegi din acelaşi partid, asta pornind de la anumite situaţii teritoriale", a spus Antonescu. Printre cei vizaţi de avertismentele liderului PNL se numără chiar unul dintre vicepreşedinţii partidului, primarul Bacăului Romeo Stavarache. Acesta refuză în continuare să semneze protocolul judeţean cu PSD, numindu-şi colegii social-democraţi "mafioţii lui Hrebenciuc".  "Nu, eu nu semneze niciodată. Voi avea aceeaşi atitudine ca şi până acum", a spus şi astăzi Romeo Stavarache.  Pe de altă parte, Antonescu se arată convins că încheierea protocoalelor USL în teritoriu se va finaliza cel mai târziu săptămâna viitoare. El a mai spus că protocolul se va semna inclusiv la Bucureşti, unde "discuţiile sunt mai complicate", după ce reprezentanţii filialei nu acceptă candidat comun cu PSD la alegerile locale.

Ne puteți urmări și pe Google News