Antonescu: Băsescu minte! USL nu va renunţa la cota unică

Antonescu: Băsescu minte! USL nu va renunţa la cota unică

Liderul PNL Crin Antonescu a susţinut, astăzi, că Uniunea Social Liberală nu va renunţa la cota unică, aşa cum spune, minţind, Traian Băsescu.

"Traian Băsescu a afirmat încă o dată, minţind, următorul lucru: Crin Antonescu a sacrificat cota unică de impozitare. Minte! Crin Antonescu nu a sacrificat cota unică de impozitare. Nu, cota unică nu va fi desfiinţată în cazul în care Uniunea Social Liberală preia guvernarea", a spus Antonescu, comentând declaraţia preşedintelui care a susţinut într-un interviu la Radioul Public că liderul PNL va sacrifica cota unică. Antonescu a replicat că, dimpotrivă, în documentul politic fondator al alianţei cu PSD "primul dintre obiectivele economice şi sociale e scăderea şi simplificarea fiscalităţii'. "Domnul preşedinte Băsescu minte mult, minte frecvent. Coaliţia politică pe care am constituit-o noi, PC şi PSD, se numeşte Uniunea Social Liberală, nu Uniunea Socialistă sau Uniunea Socialist-Liberală, aşa cum preşedintele a repetat în câteva rânduri. Cred că e uşor, dacă memoria e cauza şi nu dorinţa de a minţi", a susţinut Crin Antonescu, care a comentat şi declaraţia lui Băsescu, potrivit căreia opoziţia nu are alt program decât înlăturarea lui de la putere. "Chiar dacă programul ar fi numai acesta - Jos Băsescu, jos Guvernul - e foarte concret şi e suficient", a adăugat liderul liberal. În acelaşi timp, liderul PNL susţine că nu poate aprecia o dată la care scenariul dărâmării guvernului sau suspendării preşedintelui ar putea fi pus în aplicare. Întrebat dacă există un plan concret pentru căderea guvernului sau pentru suspendarea lui Traian Băsescu, Dan Voiculescu avansând data de 25 martie pentru acest ultim scentariu, Antonescu a răspuns: "Nu aş putea să avansez o dată. Nu am atâta experienţă ca domnul Voiculescu, dar la jumătatea lunii martie s-ar putea pune această problemă".

Ne puteți urmări și pe Google News