Anton Pisaroglu, candidat la prezidențiale, replică pentru Anca Alexandrescu: Rămâneți la fel de toxică și periculoasă
- Mădălina Sfrijan
- 12 martie 2025, 22:02

Anton Pisaroglu și-a anunțat recent intrarea în cursa pentru alegerile din mai. În urma atacurilor lansate de Anca Alexandrescu, acesta a numit-o „toxică și periculoasă”.
Anton Pisaroglu, mesaj pentru Anca Alexandrescu
Într-o postare recentă, jurnalista l-a criticat pe consultantul politic al lui Călin Georgescu. Anton Pisaroglu i-a răspuns Ancăi Alexandrescu, menționând că toți cei care stau aproape de ea ar ajunge „în pușcării”.
„Doamna Anca Alexandrescu, mă jigniți degeaba.
Va rog să-l întrebați pe domnul Georgescu despre mine, despre cum ne-am cunoscut, despre cine ne-a pus în legătură și despre ce am făcut împreună.
Când dumneavoastră, doamnă Alexandrescu, cereați anchete vis-a-vis de campania dânsului, eu eram acolo de la început, cu timp, energie și resurse”, a afirmat el.
Explicațiile legate de jobul avut în trecut
Jurnalista a făcut referire la jobul său de bodyguard. Pisaroglu a precizat că a acceptat acest lucru din dorința de a-și întreține copilul.

Alegeri. Sursa Foto: AEP
„O țineți sus și tare că am fost bodyguardul Dlui. Dobrescu. Din câte știu Dragoș Dobrescu nu este condamnat de nicio instanță, nu este un infractor, ba dimpotrivă, este un antreprenor român foarte respectat în țară cat și pe plan internațional.
Da, am fost, pentru că din cariera de sportiv de performanță nu am putut să-mi hrănesc copilul”, a adăugat el.
Consultantul lui Călin Georgescu a explicat că a făcut „un sacrificiu pentru familie”.
„Devenisem tată pentru prima dată la doar 22 de ani a unui băiat, primul meu copil, care astăzi reprezintă România în echipa națională de rugby U18.
Făceam performanță în rugby pentru România, cu dragoste și demnitate, dar n-aveam bani de scutece pentru copil.
De asta am fost bodyguard, doamnă. Aveam 22 de ani, vorbiți despre un sacrificiu pe care eu l-am făcut acum 20 de ani, renunțând la visul meu cel mare de a reprezenta România în echipa națională. Mă întreb, ce făceați dumneavoastră la 20 de ani”, a continuat Pisaroglu.
Ironii la adresa jurnalistei
„Cu tot respectul, nu toți am avut șansa să ne naștem în familii de părinți influenți și să ne construim o carieră “imaculată” ca a dumneavoastră.
Și nu am fost niciodată numit politic în CA-uri…..”, a spus el.
Pisaroglu a amintit de un episod în care George Simion l-a sunat pentru a-l îndemna să renunțe la procesul împotriva ei.
„George Simion?Cred că vă aduceți aminte. M-a sunat pe video, cu dumneavoastră de față, ca să renunț la procesul împotriva dumneavoastră – tot pentru defăimare, cum din păcate vă prea place. Asa ati câștigat procesul pentru ca nu mi-am mai trimis avocații în instanță la rugămintea lui George Simion și cu promisiunea ca veți ajuta partidul.
Eu îl apreciez foarte mult pe George, a evoluat enorm – vă rog, doamnă, întrebați-l pe dânsul cum l-am ajutat.
Cu tot ce-am putut: infrastructură, relații și chiar financiar”, a mai spus el.
Consilierul lui Georgescu a numit-o pe jurnalistă „toxică și periculoasă”.
„Da, doamnă. Jigniți degeaba, când știți că la mine e strategia cea adevărată. Și, din păcate, rămâneți la fel de toxică și periculoasă. Nimic nu crește pe lângă dumneavoastră. Toți cei pe care îi susțineți ajung prin pușcării:
Năstase, Dragnea, și acum l-ați distrus pe domnul Călin Georgescu.Istoria nu iartă niciodată, doamnă!”, a încheiat el.
Pisaroglu a anunțat că a adunat deja 100.000 de semnături pentru candidatura sa.