În regia danezului Lars von Trier, "Antichrist", una dintre cele mai aşteptate producţii din competiţia oficială a Festivalului de Film de la Cannes, a avut, ieri seară, două proiecţii pentru presă, luate cu asalt de jurnaliştii incitaţi de misterul din jurul lungmetrajului, însă, la final, părerile au fost împărţite, scrie Mediafax
"Vă invit să aruncaţi o privire fugară în spatele cortinei ce acoperă universul întunecat al imaginaţiei mele: asupra naturii fricilor mele şi asupra naturii Antichrist-ului" - aşa sună cuvintele cineastului danez Lars von Trier, aşezate ca motto în caietul de presă al unuia dintre cele mai deconcertante filme din selecţia oficială a ediţiei din acest an a festivalului de la Cannes, "Antichrist".
Cineastul mai spune că "imaginile au fost concepute în afara oricărei logici sau gândiri dramaturgice. Ele au provenit adesea din vise din acea perioadă sau dintr-o perioadă anterioară acesteia".
La finalul primei proiecţii de presă, susţinută în faţa unei săli pline, unii jurnalişti au aplaudat, iar alţii au fluierat.
Regizorul danez Lars Von Trier este cunoscut pentru filme precum "Dogville", "Manderlay" sau "Europa", câştigând, la ediţia din 2000 a Festivalului de la Cannes, un Palm d'Or pentru lungmetrajul "Dancer in the Dark". La acelaşi ediţie a festivalului, Lars von Trier a primit Marele premiu al juriului pentru "Breaking the waves", film recompensat şi cu un premiu Cesar.