Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi, singura unitate de stat cu acest profil, care a făcut istorie pentru industria farmaceutică din România, aniversează joi 59 de ani de continuitate şi performanţă.
La numai 25 de ani de la descoperirea Penicilinei, una din marile realizări ale omenirii, la 11 decembrie 1955 Antibiotice, sau Fabrica Chimică nr. 2 cum se numea la acea dată, a început să producă acest medicament salvator a milioane de vieţi din întreaga lume.
Compania Antibiotice este unul dintre cei mai importanţi producători de medicamente din România. În portofoliu s-au adăugat an de an noi medicamente din diverse clase terapeutice şi astfel s-a creat un nomenclator de produse echilibrat, ce conţine atât medicamente tradiţionale cât şi medicamente de ultimă generaţie. De la 'glonţul de aur ' al medicinei, cum era considerat antibioticul în anii 70, portofoliul s-a extins la medicamente utilizate astăzi în terapia modernă: cardiologie, sistem nervos central, oncologie etc. Astăzi, cele peste 140 de produse ale companiei sprijină şi susţin actul medical al profesioniştilor din orice unitate medicală din România.
"Aceşti ani au însemnat multă muncă, dedicare, adaptare continuă, cunoaştere, trei generaţii de oameni cu expertiză în domenii specializate. O companie este puternică şi competitivă prin experienţa şi profesionalismul angajaţilor săi. Competitivitatea necesită şi profesii specializate, iar astăzi, Antibiotice are una dintre cele mai competitive echipe de specialişti din industria farmaceutică românească", a declarat Ioan Nani, director general Antibiotice SA.
Locul 4 ocupat de compania Antibiotice în rândul producătorilor de medicamente generice din România, calitatea de lider mondial în producţia substanţei active Nistatină, cât şi numeroşii parteneri interni şi internaţionali, din SUA, UE, Rusia, Asia, Africa, certifică încrederea investită în calitatea produselor şi proceselor de fabricaţie pe care le dezvoltă compania.
"Prin performanţă am creat plusvaloare, am reuşit să construim şi să dezvoltăm o platformă de producţie care respectă standarde de calitate internaţionale. Am îmbrăţişat întotdeauna ideile bune şi am privit cu încredere în viitor, am fost creativi şi am îndrăznit. Astfel, astăzi, la împlinirea a 59 de ani de activitate suntem mândri când vedem logo-ul companiei 'Antibiotice a+' în mâinile unui pacient ce tocmai a ieşit dintr-o farmacie, într-o ştire la televizor dar şi atunci când circulăm în ţară cât şi în afara ei. Mulţumesc tuturor angajaţilor companiei pentru loialitatea şi dedicarea lor, mulţumesc tuturor partenerilor cu care împreună ne-am dezvoltat, mulţumesc tuturor oamenilor care au încredere în produsele noastre şi pentru care ne străduim să aducem un plus de sănătate", a mai spus Ioan Nani.
Misiunea companiei, pe lângă aceea de a face medicamente valoroase o reprezintă preocuparea continuă pentru o dezvoltare durabilă.
"Ştiinţă şi suflet nu este numai sloganul companiei, este deja o misiune asumată. Susţinătoare activă a vieţii sociale, implicată în programe pentru sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, Antibiotice a înfiinţat, din anul 2011, Fundaţia Antibiotice Ştiinţă şi Suflet, ce orientează donaţiile şi acţiunile de caritate către susţinerea sănătăţii, educaţiei, culturii şi sportului - echipa de volei feminin Penicilina Iaşi beneficiind de susţinerea companiei de peste 50 de ani", a menţionat Ioan Nani, scrie Agerpres.ro.