Dan Voiculescu jubilează. Trustul Intact, mișcarea care va zdrobi concurența. Ce se va întâmpla cu Antena 3

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a fost înștiințat de către postul Antena 3 că va opera un plan de extindere. Conducerea dorește ca toate stațiile locale Antenei 1 să treacă sub sigla Antena 3, devenind filiale județene ale postului de știri.

„S-au găsit niște soluții și de business și din toate punctele de vedere. Consider că programul local este o problemă în momentul de față la unele dintre stații, în sensul că procentul acestora este foarte mic.

Transferul acesta s-a decis ca urmare a faptului că programul local realizat se baza în principal pe informații, pe știri și nu avea nicio treabă cu strategia Antena 1 și Antena Group axată pe divertisment.”, a declarat Norina Ionescu, reprezentantul grupului Intact, informează Paginademedia.

Antena Group a cedat Antenei 3 nouă stații regionale. Cu alte cuvinte, acestea vor prelua denumirea și mare parte din emisia Antenei 3, astfel:

- Antena 3 din Brașov - regională pentru jud. Brașov. Va emite 100% Antena 3 București

- Antena 3 din Călărași - regională pentru jud. Călărași și Ialomoța; Pe lângă programul Antena 3 de la București, stația va avea 8 ore de program regional/ săptămână.

- Antena 3 din Constanța - regională pentru jud. Constanța și Tulcea. Antena 3 din Constanța va realiza 16 ore program regional/săptămână.

- Antena 3 din Deva - regională pentru jud. Hunedoara, Alba și Caraș-Severin; Antena 3 din Deva va realiza 16 ore program regional/săptămână.

- Antena 3 din Iași - regională pentru jud. Iași, Suceava, Bacău, Neamț, Botoșani și Vaslui; Antena 3 din Iași va realiza 16 ore program regional/săptămână

- Antena 3 din Pitești - regională pentru jud. Argeș, Dâmbovița, Olt și Vâlcea; Antena 3 din Pitești va realiza 16 ore program regional/săptămână

- Antena 3 din Ploiești - regională pentru jud. Prahova, Dâmbovița și Buzău; Antena 3 din Ploiești va realiza 13 ore program regional/săptămână

- Antena 3 din Slobozia - regională pentru Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău și Tulcea; Antena 3 din Slobozia va realiza 16 ore program regional/săptămână

- Antena 3 din Tg. Mureș - regională pentru jud. Mureș, Harghita și Sibiu. Antena 3 din Tg. Mureș va realiza 16 ore program regional/săptămână

Stațiile locale vor emite în noua variantă, sub denumirea Antena 3, cât se poate de curând.

Antena Group a decis să renunțe la două dintre licențele regionale: Antena 1 Arad și Antena 1 Cluj-Napoca. Acestea își vor înceta emisia.

De asemenea, CNA a aprobat mutarea licenței Antena International de pe societatea Antena 3 SA pe societatea Antena Group.