Antena 1 pregătește o nouă lovitură pe piața media. Asia Express, unul dintre cele mai populare show-uri din România, revine pe micile ecrane cu un nou sezon.
Telespectatorii se pot bucura de noul sezon începând cu data de 16 februarie.
În acest sezon, concurenții sunt împărțiși în 9 echipe. Vedetele nu au mai stat pe gânduri și au acceptat imediat provocările propuse de Asia Expres.
Sezonul trecut, concurenții au plecat pe Drumul Comorilor, prin Filipine șI Taiwan. Cel nouă echipe au fost formate din: Speak și iubita lui, Ștefania, Alex Velea și Mario Fresh, Chef Sorin Bontea și Răzvan Fodor, Nico și fiica ei, Alexandra, Adda și soțul ei, Cătălin, Ristei și fratele lui, Dan, Maria Buză și Lia Bugnar, Alina Ceușan și Carmen Grebenișan, Alex Abagiu și prietenul lui cel mai bun, Radu. Toți s-au luptat pentru premiul cel mare de 30.000 de euro.
Cu toate că la început vedetelor le-a fost greu să se despartă de viața lor și de comfort, acestea s-au adaptat destul de bine la provocările concursului și la traiul din Asia.
„Înainte să plecăm ne-am făcut rucsacul, să vedem cât putem căra. Am ales ținutele, am redus cât am putut din produsele de beauty, totul părea calculat. Nu știu cum s-a întâmplat că odată ce am ajuns aici și am început cursa abia mai putem ridica rucsacul de jos, atât este de greu”, a declarat Carmen Grebenișan.
„În emisiunea asta ai parte de niște lucruri unice pe care nu îmi doresc să le mai repet vreodată, dar pe care mi-ar fi părut foarte rău dacă nu le încercam. E greu de tot, de asta aș vrea să îi sfătuiesc pe cei ce vor să vină să se gândească bine, că nu e de joacă”, a povestit Speak, scrie Cancan.