Sezonul 3 al reality show-ului Asia Express va purta numele de Drumul Comorilor și se va desfășura în Filipine și Taiwan. Filmările vor începe în curând și numele vedetelor au început să apară.
Concurenții vor fi tot grupați în nouă perechi, iar regulile vor fi aceleași. Cei care pornesc pe Drumul Comorilor au la dispoziție un dolar pe zi, trebuie să își găsească singuri mâncare, cazare și transport, să treacă peste barierele culturale, peste cele lingvistice, să iasă din zona de confort și să își depășească limitele fizice și psihice pentru a ajunge la comoara de 30.000 de Euro, marele premiu de la finalul cursei, informează cancan.
Anul acesta, Nico ar fi bătut deja palma cu cei de la Antena 1 și va face pereche cu fiica sa, Alexandra, iar Bloggerița Alina Ceaușan va fi însoțită de prietena ei cea mai bună, Carmen Grebenișan.
Se pare că și Alex Velea se va despărți, pentru o perioadă, de Antonia și de cei doi copii ai lor, pentru a porni în marea aventură asiatică, iar partener de drum i-ar fi Mario Fresh.
Marea surpriză este Răzvan Fodor, o fostă vedetă PRO TV ar fi semnat cu rivalii de la Antenă. Fostul solist a fost ani buni la cârma emisiunii „MasterChef”, iar înainte de asta, a prezentat „Vorbeşte lumea” alături de Vica, Nadine și Sore. Pe lângă Răzvan Fodor, iată că s-ar fi înhămat la această competiție și make-up artistul Alexandru Aabagiu, Maria Buză, dar și cuplul Speak-Ștefania.
Dacă vorbim despre un nou sezon în afară de gazda emisiunii, care este tot frumoasa Gina Pistol, vorbim de această dată de compania lui Oase, câștigătorul sezonului trecut. El va fi coprezentatorul show-ului Asia Express Drumul Comorilor.