Înaintea sărbătorilor de Paște, inspectorii ANSVSA au făcut aproape 5.000 de controale, în care au dat 300 de sancțiuni și au fost retrase de la vânzare aproape 70.000 de ouă și șase tone de produse alimentare.
Conform ANSVSA, în perioada 1 Aprilie - 23 Aprilie, inspectorii au făcut controale în 4.990 de obiective.
„În perioada 01.04.2019 – 23.04.2019, echipe de inspectori ANSVSA au efectuat, la nivel national, controale oficiale la 4.990 de obiective din sectorul alimentar, autorizate sau înregistrate sanitar veterinar, în scopul verificării modului în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare din pieţele agro-alimentare, abatoarele şi centrele de sacrificare a mieilor cu activitate temporară, unităţile de tranşare a cărnii, unităţile de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală, în unităţile de vânzare cu amănuntul, precum şi în unităţile de alimentaţie publică.
Deficienţele constatate de reprezentanţii Autorității, în urma controalelor efectuate, au fost sancţionate prin aplicarea a 300 de sancţiuni contravenţionale, care au însumat 1.278.660 lei, emiterea a 16 ordonanțe privind suspendarea activității și a 68 ordonanțe privind interzicerea desfășurării activității unor unități.
De asemenea, au aplicate măsuri de reținere oficială sau sechestru și au fost dirijate către unități de neutralizare 6.111,76 de kg de produse alimentare neconforme și 72.280 de ouă, care nu erau marcate în conformitate cu cerințele legale.
Totodată, inspectorii DSVSA județene și a municipiului București au asigurat supravegherea funcționării și au verificat condițiile de igienă și bunăstare a animalelor, la nivelul centrelor de sacrificare temporară a mieilor.
Până la această data, au fost amenajate și autorizate să funcționeze temporar 120 de centre pentru sacrificarea mieilor.
Numărul abatoarelor autorizate sanitar veterinar în care au fost sacrificați miei este de 87.
Dintre neconformităţile constatate și sancţionate pot fi menţionate următoarele:
– comercializarea mieilor fără documente de proveniență și transportul acestora cu mijloace de transport neautorizate;
– nerespectarea normelor sanitare veterinare privind condiţiile de igienă şi de temperatură pe durata transportului produselor alimentare;
– deficiențe privind marcarea și etichetarea ouălor;
– deficiențe privind asigurarea trasabilității produselor alimentare;
– depozitarea și comercializarea către consumatorul final a produselor alimentare în spații care nu au fost înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, fără respectarea condițiilor de temperatură și igienă;
– deficiențe privind depozitarea și eliminarea deșeurilor și a subproduselor nedestinate consumului uman;
– operatorii unităților din sectorul alimentar nu au pus în aplicare proceduri de dezinfecție, dezinsecție și combatere a dăunătorilor (DDD);
– operatorii unităților din sectorul alimentar nu au elaborat și implementat programe proprii de control pentru stabilirea parametrilor fizico-chimici și microbiologici ai apei, a criteriilor microbiologice ale alimentelor, precum și pentru determinarea nivelului maxim de reziduuri și contaminanți, în conformitate cu prevederile legislației relavante a UE.
Controalele ANSVSA cu această tematică vor continua până pe data de 1 mai”, se arată în informarea de presă a ANSVSA.