Deși până în mai 2018 Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, ANRP, ar fi trebuit să soluționeze toate dosarele pe care le avea înregistrate încă din 2013, aceasta instituâie mai are nevoie de încă mulți ani pentru a rezolva situația despăgubirilor pentru imobilele naționalizate.
Instituțiile statului au depășit nejustificat orice termen rezonabil pentru soluționarea cererilor de despăgubiri. ANRP finalizează dosarele într-un ritm extrem de lent punând la grea încercare nervii proprietarilor deposedați abuziv care în 2001 au depus notificări și ale căror dosare s-au plimbat între diverse autorități ale statului fără să li se acorde ceva până în prezent, se arată într-un comunicat al Asociației pentru Proprietate Privată ți ResRO-Restitution und Menschenrechte in Rumänien e.V. (Asociaţia pentru Restituirea Proprietăţilor și Drepturile Omului în România). .
Deși susține că analizează lunar câte 700 de dosare constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, ANRP finalizează în medie puțin peste 300 de dosare/lună.
Astfel, deși această instituție ar fi trebuit să soluționeze până la 20 mai 2018 TOATE cele 53029 dosare pe care le avea înregistrate la data apariției Legii nr. 165/2013, până în prezent (adică 4 luni după expirarea acelui termen) au fost soluționate doar 52% dintre dosare.
Cu o medie de 308 dosare soluționate lunar (medie calculată de la începutul acestui an până în septembrie 2018 inclusiv), va mai fi nevoie de încă nouă ani și jumătate până la soluționarea tuturor dosarelor de Legea 10 înregistrate până în prezent la ANRP (respectiv un număr de 63107 dosare). Pentru cele care urmeaza a fi înregistrate de acum înainte nu mai putem face nicio estimare!, se mai arată în comunicatul Asociatiei pentru Proprietate Privata si ResRO-Restitution und Menschenrechte in Rumänien e.V. (Asociaţia pentru Restituirea Proprietăţilor și Drepturile Omului în România).
În comunicat se mai arată: Dacă persoanele îndreptățite nu au respectat anumite termene prevăzute de lege sancțiunea a fost imediată. Dacă nu au depus notificarea la timp, nu au completat dosarul sau nu au formulat contestație in 30 de zile au pierdut dreptul de a mai obține despagubiri. Pentru autoritățile statului care au depășit absolut toate termenele reglementate de legile reparatorii nu s-a prevazut însă niciun fel de sancțiune!
Un alt calcul realizat în funcție de informațiile furnizate de ANRP ne permite să concluzionăm că din totalul celor 2777 decizii emise de la începutul anului în dosarele constituite în temeiul Legii nr. 10/2001, un sfert au fost decizii de invalidare!!! (iar în dosarele de fond funciar au fost și mai multe decizii de invalidare: 38%) Cu alte cuvinte, deși autoritățile locale și Prefecturile au considerat, în baza actelor depuse la dosar, că sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, ANRP, reanalizând dosarele, a stabilit că respectivele persoane nu au niciun drept să primească despăgubiri. Dacă aceste persoane nu contestă în instanță decizia Autoritații Naționale pentru Restituirea Proprietăților în 30 de zile au pierdut orice drept.
Față de atitudinea de pasivitate a ANRP și pentru a evita câțiva ani de așteptare, se pot obține aceste despăgubiri pe cale judiciară. Pentru aceasta este necesar ca persoanele îndreptățite care aveau înregistrat dosarul la ANRP la data intrării în vigoare a Legii nr. 165 din 2013 să respecte termenul de 6 luni reglementat de Legea nr. 165/2013 și să formuleze cerere de chemare în judecată pe care să o depună la Tribunalul București până la data de 20 noiembrie 2018.
Ca o concluzie, in timp ce Guvernul României nu mai are bani nici pentru cheltuielile curente, din zecile de mii de oameni care așteaptă de aproape 30 de ani să li se facă dreptate, alte cateva mii vor rămâne doar cu speranța unei juste reparații a nedreptății istorice și cu sentimentul că nu au putut realiza acest lucru în timpul vieții lor... Speranța moare ultima, dar, din păcate, prea mulți au murit deja cu tot cu speranța lor!