Printr-o postare pe o rețea de socializare, directorul general al ANPC Paul Anghel lămurește veșnica problemă a produselor contrafăcute. El spune cum pot fi recunoscute și de unde provin acestea.
Calitatea ambalajului, preţul şi condiţiile de vânzare sunt principalele diferenţe dintre produsele contrafăcute şi cele originale, precizează,, adăugând că, potrivit legii, sunt interzise producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute şi că în astfel de cazuri, ANPC poate dispune oprirea definitivă şi retragerea de la a comercializare. El spune însă că, pentru intervenţia imediată a ANPC, este necesar sprijinul consumatorilor şi al operatorilor economici ale căror produse sunt falsificate.
„Principala diferenţă între produsele originale şi cele contrafăcute constă în calitatea diferită a ambalajului acestora, vizibilă la examinare: ambalajele nu sunt finisate corespunzător (cele originale sunt plastifiate, intacte), au defecte de fabricaţie sau nu prezintă toate caracteristicile produselor originale; preţul produselor contrafăcute este mult mai mic decât al celor originale şi diferenţele cele mai mari apar la produsele de lux, ce poartă mărci celebre; condiţiile de vânzare sunt diferite: produsele originale nu se vând în afara lanţurilor de distributie; ele se găsesc doar în magazine specializate, exclus tarabe, persoane fizice “cu sacosa”; produsele contrafăcute pot fi luate de pe internet, din pieţe (tarabe), de la vânzătorii ambulanţi care îndraznesc să vină chiar la uşa noastră şi preponderent, din marile centre comerciale cum sunt Dragonul Roşu, Doraly sau Europa”, a scrie pe pagina sa de Facebook, directorul ANPC, Paul Anghel.
El afirmă că produsele contrafăcute vin din China, Taiwan, dar şi din Turcia, Grecia, Bulgaria, Olanda şi Italia.
Conform art. 4, alin 2 din OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, “se interzic producerea, importul şi comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute”; sancţiunile fiind cuprinse între 3.000 – 30.000 lei, iar pentru limitarea prejudicierii consumatorilor, ANPC poate dispune oprirea definitivă şi retragerea de la a comercializare.
Instituţiile abilitate să intervină în astfel de cazuri sunt Autoritatea Naţională a Vămilor (Legea nr. 344/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire), Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (OG nr. 21/1992 (r2) privind protecţia consumatorilor, cu modificările şi completările ulterioare - art. 4) şi Inspectoratul General al Poliţiei Române (Codul Penal).
Produsele contrafăcute sunt confiscate de organele abilitate (IGPR), la sesizarea ANPC şi sunt distruse sau valorificate, după caz, conform prevederilor legale.
„ANPC intervine imediat în asemenea cazuri, problema este că trebuie să avem concursul consumatorilor, dar mai ales al operatorilor economici ale căror branduri au fost contrafăcute”, subliniază directorul general al ANPC.