Transportatorii din întreaga ţară au umplut ieri cu TIR-uri şi claxoane variantele ocolitoare ale marilor oraşe. În Capitală şi în alte 18 oraşe, sute de protestatari au cerut taxe mai mici, carburanţi mai ieftini şi drumuri mai bune.
Marşul de protest organizat ieri de transportatori a îngreunat circulaţia pe mai multe şosele de centură din ţară. În Bucureşti, precum şi alte 18 oraşe, sute de protestatari au cerut taxe mai mici, carburanţi mai ieftini şi drumuri mai bune. În Capitală, protestul a început încă de dimineaţă, de la ora 8.00, când peste 300 de transportatori au plecat, din mai multe puncte ale Capitalei, spre şoseaua de centură. Un nou miting vineri
Astfel de marşuri de protest ar putea deveni o obişnuinţă pentru conducătorul auto român, deoarece transportatorii vor relua protestul vineri, potrivit lui Augustin Hagiu, preşedintele Federaţiei Operatorilor Români de Transport (FORT). Acesta a ţinut să precizeze că protestatarii au avut susţinerea celor din trafic. „Conducătorii auto au strigat cu noi: «Jos cu Orban, acest ministru incompetent!»“, a declarat Hagiu.
Ministrul transporturilor, Ludovic Orban, a declarat ieri că protestul transportatorilor este ilegal şi a precizat că nu va renunţa la rovinietă, deoarece este singura taxă care finanţează direct infrastructura rutieră. Orban a recunoscut că este de acord cu câteva dintre solicitările protestatarilor, cum ar fi cele privind sistemul unic de control şi problemele legate de participarea transportatorilor în consiliile de administraţie ale Companiei Naţionale de Autostrăzi, ale Autorităţii Rutiere Române şi ale Registrului Auto Român. Proteste timide în ţară
Mitinguri de protest ale transportatorilor rutieri au avut loc ieri şi în oraşele Baia-Mare, Cluj-Napoca, Satu-Mare, Miercurea-Ciuc, Oneşti, Buzău, Galaţi, Constanţa, Giurgiu, Târgu-Jiu, Râmnicu-Vâlcea şi Timişoara.
În Timişoara, 15 TIR-uri au tras pe dreapta ieri-dimineaţă, pe Calea Aradului. Şoferii au oprit autocamioanele în semn de protest faţă de lipsa unei centuri de ocolire a oraşului. Ei s-au declarat ne-mulţumiţi de starea proastă a infrastructurii rutiere din judeţ, de lipsa locurilor de parcare şi de faptul că la intrarea în ţară nu găsesc roviniete de o zi. Pe autocamioane au fost puse bannere inscripţionate cu: „FORT Timiş“ şi „N-avem bani, n-avem parcări, dar avem taxe şi dări“.
Nici la Târgu-Jiu n-au fost mai mulţi şoferi protestatari. 15 şoferi de TIR s-au adunat la marginea municipiului, în zona Iezureni. Coloana de camioane a fost însoţită de echipaje ale poliţiei şi jandarmeriei, protestatarii primind claxoane de susţinere din partea celorlalţi şoferi din trafic.
„Taxă, dar nu pe orice arătură“
Pe străzile centrale din Baia-Mare, peste 100 de maşini, majoritatea camioane, s-au aliat marşurilor organizate în marile oraşe. Numărul de maşini participante la miting a creat probleme în traficul prin oraş timp de o oră. Nemulţumiţi de calitatea proastă a drumurilor au fost şi 50 de şoferi din Miercurea-Ciuc. „Nu zice nimeni să nu fie taxă, dar nu pe orice arătură, cum arată drumurile din Harghita“, spunea indignat unul dintre transportatori. (A contribuit Departamentul Corespondenţi)
GREVE LA BUGETARI
Feroviarii au obţinut ceea ce au cerut Grevele sindicaliştilor îndreptate împotriva Ministerului Transporturilor nu sunt o noutate. În februarie, angajaţii din CFR au declanş at un protest spontan, nemulţumiţi de creşterile salariale anunţate de guvern. După câteva săptămâni de negocieri, feroviarii au obţinut o creştere salarială de mai bine de 14% pentru 2008, faţă de 8%, cât anunţase iniţial executivul. Greva CFR s-a concretizat prin blocarea circulaţiei trenurilor în toată ţara timp de trei ore, dar şi prin ameninţări de grevă generală. TENSIUNI LA MITTAL Greva de la Galaţi periclitează furnalele Multe semnături, puţini participanţi la grevă, pietre aruncate şi pericole pentru un oraş întreg. Aşa ar putea fi rezumată prima zi de grevă a angajaţilor de la ArcelorMittal Galaţi, care au cerut salarii mai mari şi condiţii de muncă mai bune. Dacă grevele anterioare ale salariaţilor metalurgişti s-au lăsat cu geamuri sparte şi ameninţări la adresa patronatului indian, cea de acum poate căpăta o amploare fără precedent.
„Dacă se opreşte activitatea din senin şi se răceşte oţelul în cuve, trebuie distruse furnalele şi laminoarele, plus că există pericolul unor explozii. Tocmai de aceea combinatul nu poate fi oprit cum a fost oprită producţia la Dacia, deoarece este o unitate cu foc continuu“, ne-au spus reprezentanţii patronatului ArcelorMittal Galaţi.
Ieri, liderii sindicali au fost chemaţi într-o şedinţă separată de rundele de negocieri, pentru a discuta pericolul declanşat de încetarea activităţii. „Deja, după prima zi de grevă, au fost afectate livrările către piaţa internă şi, implicit, către compania Dacia. Exporturile de materiale către pieţele internaţionale nu au fost încă afectate, pentru că s-au folosit produsele existente pe stoc“, ne-au spus reprezentanţii ArcelorMittal. Nu mai suntem ieftini
Mâna de lucru din România nu mai este o atracţie pentru investitori. Anul acesta, protestele de la Dacia şi de la ArcelorMittal atrag atenţia companiilor străine asupra profiturilor diminuate de costurile cu personalul autohton. Săptămâna trecută, Augustine Kochuparampil, directorul general al combinatului gălăţean, spunea că, „de acum înainte, creşterile de salarii trebuie să fie proporţionale cu creşterile de productivitate“, amintind că muncitorii din România îl costă pe Lakshmi Mittal la fel cât cei din Germania sau din Polonia.
Lupta pentru salarii se duce şi între sindicate. Din cele 11 sindicate prezente în combinat, 9 au acceptat o creştere de 12% a salariului (cu tot cu prime şi bonusuri), adică o majorare de 210 lei brut. Sindicatul Solidaritatea, care reprezintă 3.500 de salariaţi din cei 14.000 ai combinatului, nu acceptă o majorare mai mică de 280 de lei brut. PRECEDENT Francezii au liniştit greu Dacia
Compania Renault a pierdut zeci de milioane de euro în cele 14 zile de grevă ale salariaţilor de la uzinele Dacia din Piteşti. Greva „a produs“ cu 15.000 de Loganuri mai puţin decât era prevăzut în grafic şi va afecta rezultatele companiei-mamă în acest an.
Mii de salariaţi din România ai producătorului de maşini francez au cerut în plus 550 de lei şi condiţii mai bune de lucru. Patronatul de la Dacia a oferit o creştere salarială de 394 de lei brut şi o primă de rezultat de 900 de lei, acordată înainte de Paşte. Producţia a fost reluată după rezolvarea în proporţie de 65% a revendicărilor. (Cătălin Bălan)
Citiţi şi Marele jaf al trezoreriei