Anonymous nu va ataca rețeaua electrică a SUA. Hackerii acuză NSA de ”retorică alarmistă”

Anonymous nu va ataca rețeaua electrică a SUA. Hackerii acuză NSA de ”retorică alarmistă”

Hackerii din gruparea Anonymus neagă acuzaţiile conform cărora ar putea ataca reţeaua electrică a SUA, provocând o încetare a funcţionării acesteia.

Reacția piraților informatici, cunoscuți pentru atacurile asupra site-urilor unor companii americane, vine după ce, de curând,  publicația Wall Street Journal a scris că şeful Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) şi-ar fi exprimat temerile legate de un eventual atac împotriva reţelei electrice a ţării, într-un an sau doi.

Anonymus l-a acuzat, pe diferite conturi pe Twitter, pe şeful NSA că are o”retorică alarmistă şi că aplică tactica ”ţapului ispăşitor”.

Gruparea a lansat de asemenea un atac prin mesaje spam împotriva paginii de Facebook a Wall Street Journal, cerându-le jurnaliştilor ziarului să publice comentarii pentru a denunţa aceste acuzaţii.

Ne puteți urmări și pe Google News

În ianuarie, Anonymus a scos din funcţiune, timp de mai multe ore, site-urile FBI şi Departamentului american de Justiţie, după ce, în 2010, gruparea a atacat, de asemenea, paginile de internet ale Amazon, Visa, MasterCard şi PayPal pentru a denunţa deciziile acestora de a nu mai colabora cu site-ul Wikileaks.