Anna Bîkova – celebra mamă „leneșă” – este pedagogă și psihologă. Faima ei a depășit de mult granițele Rusiei. Articolul „De ce sunt o mamă leneșă” a iscat nenumărate dispute între specialiști și părinți deopotrivă.
Un lucru este însă cert: experiența și sfaturile ei, împărtășite într-un mod prietenos și cu foarte mult umor în toate cărțile pe care le-a scris, pot constitui rețeta magică a unei educații armonioase, care să ofere o viață mai bună atât copiilor, cât și părinților. În 2016 Editura Paralela 45 a publicat Copilul independent, sau cum să fii o mamă „leneșă”, iar în 2017, Exerciţiile formative ale mamei mamei „leneșe” şi cele două caiete de dezvoltare Pete de culoare, pentru 3-5 ani şi 5-8 ani.
Cele mai noi apariții vor fi prezentate însă chiar de autoare în 25 noiembrie 2017 la târgul de carte Gaudeamus.
Aveți un capitol foarte frumos și sensibil în Exerciţii formative intitulat Pisicoterapia. Dar ce face o mamă dacă copilul ei are... o broască-țestoasă?
Broaște-țestoase, papagali sau peștișori, nu are nicio importanță. Observarea comportamentului animalelor, grija pentru ele este o posibilitate de a dezvolta calități morale.
Se vorbește foarte des despre „părinții-elicopter”. Copilul e dus la școală, la lecții de engleză, de muzică și dans, ș.a.m.d. Un asemenea stil de viață e sănătos și util pentru copil?
Asta depinde de copil. Dacă pentru copil aceste activități sunt o plăcere, el va face față sarcinilor, nu se va simți epuizat, va reuși în același timp și să se joace, și să comunice cu cei de vârsta lui; atunci engleza, muzica și dansul pot exista simultan în viața lui. E important să îi rămână destul timp liber. Unii părinți cred că timpul liber, în afara lecțiilor, este un timp pierdut, consumat în zadar. Dar nu e așa. Timpul liber este un spațiu pentru dezvoltarea fanteziei, în care copilul trebuie să-și imagineze cu ce să-și ocupe timpul. Este, de asemenea, un spațiu pentru dezvoltarea deprinderilor de comunicare, dacă în acest timp are loc comunicarea informală cu cei de aceeași vârstă. Limba engleză este un lucru important, dar la fel de important este să poți să discuți în limba maternă cu alți copii, să ai un comportament verbal liber, să nu te temi să legi cunoștințe și prietenii.
„Copiii de azi sunt mult mai inteligenți.” Auzim des asta, uneori de la mamele ale căror copii se uită o jumătate de zi în tabletă sau în telefon. Afirmația e corectă, chiar sunt mai inteligenți?
Sunt pur și simplu altfel. Cresc în alte condiții. Merg în pas cu timpurile și își însușesc ușor noile tehnologii. Dar nu pot spune că sunt mai inteligenți decât părinții sau bunicii lor. E complicat să compari generații diferite, care au crescut în condiții diferite. Fiecare generație a avut cunoștințele sale necesare, anumite capacități și deprinderi. Copilul meu se pricepe mai bine la computer decât bunica, pentru că el s-a așezat prima dată la un computer la vârsta preșcolară, iar ea, la pensie. Dar copilul meu nu știe să mulgă vaca, cum făcea bunica la vârsta lui, și nu știe, cum făcea ea, să se orienteze după soare (pentru că el are lapte de la supermarket și GPS). Deci cum rămâne, care dintre ei e mai inteligent?
Cititul e un exercițiu mai util pentru copil decât jocurile pe tabletă (deși acestea au un caracter formativ)?
Nu știu ce să spun. Pentru asta e nevoie de un studiu care să compare două grupuri mari de copii. Un grup de copii care au citit mult. Celălalt – copii care au jucat tot felul de jocuri educative pe tabletă. Dar aici apare dificultatea de a alege criteriul „mai util”. Se prea poate ca unii să scrie mai corect, să aibă bine dezvoltată gândirea figurativă, iar ceilalți să aibă reacții mai rapide și o gândire combinatorică.
Mie personal îmi place când fiul meu citește cărți, nu când se joacă pe tabletă. Dar și mie îmi place uneori să joc jocuri.
Copiii de azi nu mai au un sertar cu jucării, ci o cameră întreagă. Asta e bine sau rău?
Sunt efecte ale societății de consum. Sunt mai multe jucării decât este nevoie. Copilul nu le mai apreciază. Nu mai apucă să se atașeze de ele. Iar jucăriile îi formează modelul de construcție a relațiilor cu prietenii. Copilul are tendința să recepteze jucăria ca fiind vie. Dacă are un ursuleț de pluș preferat, pe care nu-l schimbă cu unul nou, am putea spune că a învățat deja să-și facă prieteni. Nu-și va trăda prietenii. Dar dacă copilul nu are o jucărie preferată, ci pur și simplu vrea una nouă în fiecare zi, atunci se prea poate să apară complicații în stabilirea unor relații lungi de prietenie.
Copilul nu vrea să mănânce legume. Este bine să apelăm la amăgire? Să-i propunem, să zicem, o față de clovn din morcov și broccoli sau gărgărițe din ardei gras și măsline?
Dacă acest lucru influențează pozitiv pofta de mâncare a copilului, putem face așa. Nu e o amăgire, este un joc. Iar jocul este modul principal de activitate a copilului.
„Te iubesc”. Auzim din ce în ce mai des propoziția asta la copii, chiar de vârstă preșcolară. Un copil de cinci ani înțelege despre ce este vorba? E bine să o folosească?
Este bine, chiar dacă el receptează acest lucru în felul său. Se prea poate ca, cu trecerea timpului, să i se schimbe interpretarea. La drept vorbind, nici eu nu sunt sigură că propoziția aceasta este înțeleasă la fel de toți adulții.
Vedem în supermarket un copil care începe să urle și să se arunce pe jos pentru că mama nu i-a cumpărat o jucărie. Există o metodă infailibilă pentru a „trata” asemenea deprinderi?
Dacă acest comportament nu se finalizează cu cumpărarea jucăriei, mai devreme sau mai târziu copilul va depăși această modalitate de a reacționa la refuz.
Dacă mama e „leneșă”, tatăl trebuie să fie la fel?
E de dorit ca părinții să aibă aceleași opinii asupra educației copilului.
Care sunt cei mai buni prieteni ai unui copil: cei virtuali sau cei reali? De fapt, primii niciodată nu-i pot face rău...
Mai întâi prietenii virtuali, apoi iubirea virtuală... Apoi un copil virtual? Omenirea va muri dacă va înceta să se înmulțească... Mi se pare că amenințarea extincției este un lucru extrem de rău pentru toată omenirea. Nu-i așa? Relațiile reale pot, într-adevăr, să aducă dezamăgiri și suferințe, dar e un motiv să le evităm? Cum se spune într-un cântec rusesc: „Cine nu a plâns, nu a trăit”...
Ați făcut două caiete minunate cu exerciții formative. Dar nu sunteți prea entuziasmată de cărțile de colorat. Există cărți de colorat dăunătoare pentru preșcolari?
Nu există cărți periculoase. Cărțile de colorat sunt utile pentru pregătirea mâinii pentru scris. Când dorim ca cel mic să învețe să-și controleze mâna, îi dăm o carte de colorat și-l învățăm să nu depășească conturul. Cărțile de colorat dezvoltă motricitatea fină, dar nu dezvoltă înclinațiile creatoare. Pentru asta e nevoie de alte resurse.
Aveți doi copii. Puteți să ne dați exemple de lucruri de care i-ați fi privat dacă nu ați fi fost o mamă „leneșă”?
Dacă nu aș fi fost o mamă „leneșă”, aș fi dat frâu liber laturii mele neliniștite. L-aș fi privat pe băiatul cel mare de meciurile de baschet. Îi place să meargă cu prietenii la meciuri și să facă galerie echipei favorite. Meciurile se termină târziu. Îl aștept neliniștită. Dar îmi dau seama că este important pentru el.
L-aș fi privat pe băiatul cel mic de călătoria la Sankt-Petersburg cu învățătorul și ceilalți copii din clasă, în timpul vacanței de toamnă. Mi se părea că e încă mic pentru a sta o săptămână întreagă departe de noi. Dar el voia tare mult să meargă și a fost foarte bucuros de această posibilitate. A fost o aventură pentru el: să meargă cu prietenii două zile și două nopți cu trenul.
Sunt multe alte exemple: să mergi cu tata în drumeție câteva zile, să dormi noaptea în cort, în pădure, să tai lemne, să faci un foc, să mergi cu barca, să mergi cu ATV-ul. Îmi dau seama că băieții au nevoie de această experiență. Dar faptul că conștientizez aceste lucruri nu-mi potolește neliniștea. Sufăr: dacă se vor rătăci, dacă se vor răni, dacă vor avea arsuri sau vor răci. Mă neliniștesc și îi las din nou să plece. Nu ar fi corect să-i țin lipiți de fusta mamei. E egoist să te gândești numai la liniștea ta.