ANM a revizuit prognoza meteo pentru Capitală, anunțând că vom avea parte de temperaturi ridicate, dar spre seară vor fi zone afectate de grindină și furtuni puternice.
Astăzi, 18 iunie – Vremea se va menține călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Temperatura maximă va fi în jur de 30 de grade, iar cea minimă de 18…19 grade. Începând cu ore amiezii va crește probabilitatea pentru manifestări specifice instabilității atmosferice, respectiv înnorări temporar accentuate, averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie și posibile căderi de grindină.
Mâine, 19 iunie și poimâine, 20 iunie – Vremea călduroasă va persista, iar gradul de instabilitate atmosferică se va menține ridicat. Cu o probabilitate mai mare după-amiaza și seara vor fi perioade în care temporar înnorările vor fi accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului ce vor putea lua aspect de vijelie și posibil căderi de grindină. Maximele termice vor fi de 30…32 de grade, iar minima de 18…19 grade.