Liderul nord-coreean Kim Jong-Il împlineşte astăzi 69 de ani. Dacă de obicei festivităţile se ţineau lanţ, anul acesta petrecerile nu mai au acelaşi fast, scrie AFP, potrivit Agerpres. În mare parte şi din cauza crizei alimentare cu care se confruntă Coreea de Nord.
Totuşi nu lipsesc spectacole artistice, un festival de cinema sau un show de nataţie. În plus, străzile capitalei Phenian au fost atent decorate. Din avioane au fost aruncate, ca în fiecare an, dulciuri, cadouri şi biscuiţi. Însă n-au ajuns la toată lumea, susţin unele surse. Autorităţile distribuie în mod obişnuit raţii de orez sau de porumb în cele trei zile de dinaintea aniversării lui Kim Jong-Il. Însă, contrar obiceiului, în provincie nu au fost distribuite alimente, iar responsabilii locali nu au primit niciun cadou. În schimb, angajaţii uzinele de armament au primit raţii suplimentare, iar copiii, dulciuri. Potrivit AP, la aniversarea sa din 1998 Kim Jong-Il le-a oferit colaboratorilor săi ceasuri Seiko şi Rolex, limuzine Mercedes, Audi şi Toyota sau chiar case. Din cauza crizei alimentare cu care se confruntă, Coreea de Nord a cerut recent ajutorul Programului alimentar mondial al Naţiunilor Unite. Potrivit analizelor ONU, nord-coreenii ar avea nevoie de 300.000 de tone de ajutoare alimentare. Liderul nord-coreean Kim Jong-il, a cărui stare de sănătate a fost subiectul a numeroase speculaţii, l-ar fi desemnat pe cel de-al treilea fiul al său, Kim Jong-un, în vârstă de 27 de ani, să-i succeadă la conducerea statului comunist.