Senatul a adoptat tacit un proiect de lege care prevede pedepse aspre pentru agresiuni împotriva medicilor, asistenţilor medicali, şoferilor de autosanitară, ambulanţierilor sau altor cadre medicale aflate în exerciţiul funcţiunii.
Potrivit proiectului, vătămarea corporală gravă săvârşită împotriva doctorilor aflați în exerciţiul funcţiunii ar urma să fie pedepsită cu închisoarea de la trei la 12 ani. Proiectul mai propune, printre altele, ca lovirea sau oricea acte de violenţă săvârşite împotriva cadrelor medicale să fie pedepsite cu închisoarea de la şase luni la trei ani, iar ameninţarea personalului, cu închisoarea de la şase luni la doi ani sau cu amendă. Proiectul de lege pentru completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii este propus de Guvern şi va fi dezbătut de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional