Angelina Jolie se transformă în Maria Callas, într-un rol de excepție

Angelina Jolie / Sursa foto: arhiva EVZ

Angelina Jolie a fost aleasă pentru a juca personajul celebrei soliste de operă Maria Callas în viitorul film biografic intitulat „Maria”, regizat de Pablo Larraín din Chile.

În distribuția filmului „Maria” se vor regăsi, alături de Angelina Jolie, actori precum Pierfrancesco Favino „Adagio”, Alba Rohrwacher „La Chimera”, Haluk Bilginer „Winter Sleep”, Kodi Smit-McPhee „The Power of the Dog” și Valeria Golino „Portrait of a Lady on Fire”.

Angelina Jolie o va interpreta pe legenda operei, Maria Callas

Viitorul film regizat de chilianul Pablo Larraín va aduce în atenție viața legendară și controversată a sopranei, frecvent descrisă ca prima divă.

„Maria” reprezintă o producție independentă și planifică filmări pe parcursul a peste opt săptămâni. Se va filma în diverse locații, precum Paris, Grecia, Budapesta și Milano.

Scenariul, care a fost finalizat înainte de greva scenariștilor de la Hollywood, a fost elaborat de Steven Knight. El e cunoscut pentru colaborarea sa cu regizorul Pablo Larrain în filmul „Spencer”.

„Sunt incredivbil de emoţionat să încep producţia la „Maria”, producţie care sper că va aduce remarcabila viaţă a Mariei Callas în faţa audienţelor din întreaga lume, datorită scenariul magnific scris de Steven Knight, datorită muncii depuse de întreaga distribuţie şi echipă de filmare şi, în special, muncii extraordinare depuse de Angelina Jolie şi modului în care s-a pregătit pentru rol”, a declarat Pablo Larraín într-un comunicat.

Costumele folosite de Angelina Jolie în film au fost inspirate din garderoba autentică a Mariei Callas. Inclusiv din colecția de arhivă a lui Massimo Cantini Parrini. Pentru a evita utilizarea blănurilor noi, s-au făcut consultări cu organizația PETA.

O parte din viața renumitei soprane Maria Callas

Maria Callas a fost o soprană celebră, cunoscută sub numele de artistă Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulou. Ea a fost supranumită „La Divina” (Divina) sau „Regina della lirica” (Regina Liricei) în limba italiană. Este recunoscută ca fiind cea mai mare cântăreață de operă a celei de-a doua jumătăți a secolului al XX-lea.

Callas a fost inițial educată în muzică în Atena. Mama sa a încercat să o înscrie la prestigiosul Conservator din Atena, dar a întâmpinat dificultăți. La audiție, vocea sa, care nu fusese încă dezvoltată, nu a impresionat. Astfel, directorul Conservatorului, Filoktitis Oikonomidis, a refuzat să o admită fără să fi parcurs și pregătirea teoretică (solfegiu).

Soprana Maria Callas. Sursa: Antonella865 | Dreamstime.com

În vara anului 1937, mama sa a vizitat Conservatorul Național Grec. A cerut atunci cu insistență să o admită pe Mary, așa cum era numită atunci, contra unei taxe modeste.

Mai târziu, cariera de cântăreață lirică a Mariei Callas a pornit cu o traiectorie rapidă. În perioada 1942-1945, a interpretat diverse roluri pe scena Teatrului Regal de Operă din Atena. Inclusiv în opere precum „Il Mercante di Venezia” de Mario Castelnuovo-Tedesco, „Fidelio” de Ludwig van Beethoven, „Der Bettelstudent” de Carl Millöcker și „Tosca” de Giacomo Puccini.

În 1945, s-a întors la New York, unde a susținut o audiție la „Metropolitan Opera Theater”, dar fără succes.

A continuat să studieze pentru a-și îmbunătăți tehnica vocală și, în cele din urmă, prin intermediul cunoscutului impresar teatral Eddie Bagarozy, a fost angajată la Opera din Chicago. În ianuarie 1947, a debutat în rolul principal din "Turandot" de Puccini, deși acest debut nu a fost un succes notabil.