Soprana Angela Gheorghiu aşteaptă sfârşitul turneului lui Sting pentru a începe lucrul la albumul pe care cei doi doresc să-l realizeze împreună.

Soprana Angela Gheorghiu, aflată într-o scurtă vizită în România, vorbeşte, într-un interviu acordat Evenimentului zilei, despre proiectele sale şi declară, încă o dată, că nu dă prea mulţi bani pe Scala din Milano. Artista regretă că, din cauza spectacolelor programate luna viitoare la New York, nu va putea cânta cu Sting pe scena Sălii Palatului, aşa cum i-a propus acesta cu câteva săptămâni în urmă. EVZ: Aţi declarat că primiţi mereu invitaţii din România, dar vă este greu să le daţi curs. Când vă vor putea vedea şi spectatorii români, singură sau cu Roberto Alagna? Angela Gheorghiu: Nu ştiu, nu am nimic stabilit. Invitaţiile din România se fac întotdeauna în ultimul moment, şi asta e foarte grav, face lucrurile foarte dificile. În principiu, am programul stabilit până prin 2013-2014, ca urmare nu pot să dau curs unor invitaţii făcute în ultimul moment.

Aţi văzut programul ediţiei de anul acesta a Festivalului Enescu? Nu v-ar tenta să participaţi? Nu, în nici un caz; nu sunt liberă pentru Enescu. De fapt, în septembrie nu sunt liberă niciodată, e luna în care încep stagiunile în toată lumea.

Are legătură cu incidentul pe care l-aţi avut cu Ioan Holender, directorul Festivalului?! Aţi declarat că s-a purtat cu “mare obrăznicie” şi şi-a luat libertatea să intervină în programul dvs., la ediţia de acum doi ani. Nu, deloc, nu are legătură. Suntem acum într-o reală prietenie. S-a purtat impecabil când am fost acum la Viena.

Ce s-a ales de proiectele pe care le-aţi anunţat împreună cu marele compozitor francez de origine română Vladimir Cosma? Este vorba, în primul rând, de o operă după piesa “Steaua fără nume”, de Mihail Sebastian, care ar fi trebuit montată la Bucureşti. Vladimir Cosma este un foarte bun coleg şi prieten. Probabil lucrează la această compoziţie, nu mi-a dat nimic să ascult până acum! La un moment dat am vorbit cu Arbore, directorul Operei din Bucureşti, şi mi-a zis că da, sigur, e interesat s-o prezinte la Bucureşti. Nu garantez, însă, că opera va avea premiera la Bucureşti. La Paris, m-am întâlnit cu actriţa Marina Vlady, care a jucat în filmul “Steaua fără nume” (1965, regia Henri Colpi, cu Marina Vlady şi Claude Rich – n. red.), şi îmi povestea că a fost îndrăgostită de Cristea Avram, unul dintre actorii din film (interpretul lui Grig, logodnicul Monei; spre sfârşitul anilor ’60, Cristea Avram a emigrat în Occident şi a mai jucat şi în alte filme cu Marina Vlady – n. red.).

S-a auzit şi că i-aţi propus lui Vladimir Cosma să compună, pentru dvs. şi Roberto Alagna, o operă cu titlul “Bonnie şi Clyde”, pornind de la faptul că presa internaţională v-a numit “Bonnie şi Clyde ai Operei”... Şi eu sunt foarte curioasă ce o să iasă, mi se pare foarte comică şi interesantă ideea, de aceeaşi părere a fost şi Vladimir. Aşteptăm cu nerăbdare.

În ce stadiu se află albumul cu muzică tradiţională românească, destinat promovării acesteia pe piaţa internaţională? Cum v-aţi ales repertoriul şi cum îl veţi promova? Albumul va apărea la casa de discuri EMI, cu siguranţă anul acesta. Înregistrările s-au făcut cu London Philharmonic Orchestra, deci la un nivel de calitate maxim. Colaborez pentru acest album cu Damian Drăghici. De fapt, el se ocupă de orchestraţia pieselor; în acest moment, colaborează cu producătorii americani, a realizat un fel de “machetă” pentru orchestratorii de-acolo. Repertoriul l-am ales după bunul meu plac, ca să zic aşa: ce s-ar potrivi cu temperamentul meu, ce îmi face plăcere şi mă face să mă simt bine.

Ştiu despre Doina Badea şi Maria Tănase, dar aţi putea să ne mai dezvăluiţi şi alte piese alese pentru acest disc? Aş dori ca totul să fie o surpriză, dar, dacă insistaţi, mai vă spun câteva titluri: “Ionel, Ionelule” (autor: Claude Romano (George Sbârcea) – n. red.), “Barca pe valuri” (de fapt, “Valurile Dunării”, compoziţie Iosif Ivanovici – n. red.) şi “Johnny”, un cântec românesc pe care l-a preluat Edith Piaf (“Johnny, tu n’es pas un ange”, de fapt binecunoscuta “Sanie cu zurgălăi” – n. red.).

Aţi anunţat câteva colaborări cu artişti pop, dintre care cea mai aşteptată este cea cu Sting. Sting se află în momentul de faţă într-un mare turneu european şi mondial. Doreşte să compună pentru acest duet, deci îi trebuie linişte, inspiraţie, să stea acasă. M-a invitat să cântăm împreună în concertul pe care-l va susţine la Sala Palatului din Bucureşti, pe 10 februarie. Aş vrea mult să vin, dar trebuie să fiu şi la New York, pentru reprezentaţiile cu “La Rondine”. Astfel încât nu cred că am cum să dau curs invitaţiei.

Dar cu tenorul român Vlad Miriţă, veţi mai cânta? Am mai cântat deja, la începutul lui decembrie, într-o gală la Sankt Petersburg. Când se va mai ivi ocazia, atunci veţi afla.

Dar cu Ştefan Bănică jr., mai aveţi proiecte?! Pe Ştefan l-am văzut la New York, era cu Andreea (Marin – n. red.), şi am petrecut timpul împreună. Dacă aş cânta cu el?! De ce nu? Mă distrează foarte mult. Când se leagă o prietenie, este un lucru extraordinar. Sunt prietenii mei şi nu vreau să-i dezamăgesc.

În concertul de la Bucureşti, Pet Shop Boys au spus că ar dori să cânte cu dvs., pe modelul colaborării, foarte reuşite, cu Lisa Minnelli (“Losing My Mind”)... Aştept acest proiect cu mare nerăbdare. Sunt prietenii mei şi nişte muzicieni extraordinari. Vor să compună pentru mine, nu să preia. Sper să fiu un bun cobai! Dar nu ne grăbim. Trebuie să vină totul natural, lucrurile nu trebuie forţate.

Cum se reflectă criza economică în domeniul dvs.? Metropolitan a anunţat recent restricţii mari, inclusiv la onorariile artiştilor. Vi s-a comunicat ceva?! Absolut nimic, deocamdată. Dar, dacă era cazul, până acum aş fi aflat. Totul este posibil, însă. Eu nu văd, însă, situaţia foarte în tragic. Met-ul a montat opere mai moderne cât era nevoie, suficient de mult, deci are acum de unde să scadă. De exemplu, pentru anul acesta, s-a înlocuit “The Ghosts of Versailles”, de John Corigliano (compozitor contemporan, autorul muzicii celebrului film “Vioara roşie” – n. red.), cu “Traviata”, în care joc şi eu.

Care sunt următoarele producţii de pe scena Metropolitan-ului, în care veţi apărea? După încheierea, în februarie, a reprezentaţiilor cu “La Rondine”, voi juca în “Elixirul dragostei”, de Donizetti. Urmează, în stagiunea viitoare, “Traviata”...

Cine regizează?! Zeffirelli, iubitul meu Zeffirelli, dragul de el... Apoi “Carmen”, care va avea premiera de Anul Nou.

Cum vă raportaţi la faptul că este un rol de mezzo-soprană, deşi şi alte soprane, cum ar fi Maria Callas, l-au abordat? Am mai cântat, însă, roluri de mezzo-, în înregistrările cu “Carmen” şi în “Werther” (de Massenet, rolul Charlottei – n. red.). Este o mare provocare scenică, este un personaj complet diferit faţă de ceea ce am interpretat până acum. Toată lumea are impresia că cunoaşte “Carmen”. Autorul montării este renumitul regizor britanic, de teatru şi film, Richard Eyre (“Iris”, “Stage Beauty”, “Notes on a Scandal”). Chiar de curând îmi spunea că vorbeşte cu prietenul său, Ion Caramitru, pentru a monta o piesă la Bucureşti.

Provocarea este doar una scenică sau şi una vocală? Din toate punctele de vedere. Este una dintre cele mai mari provocări pe care le-am avut pe scenă, în cariera mea de până acum. În altă ordine de idei, în martie voi cânta la gala “125 de ani de Metropolitan”, alături de artişti mari precum Placido Domingo (de data aceasta, pe post de bariton), Rolando Villazon, Anna Netrebko.

Dar la Scala din Milano, veţi mai cânta?! Aţi avut o istorie agitată acolo... În mod normal, ar trebui să fac un recital acolo într-un an, doi. Scala din Milano nu este, însă, pe lista mea de priorităţi. Nimeni nu îşi doreşte, de fapt, să cânte acolo. Nu cred că am vreun coleg care să poată să-mi spună că are acest vis. Scala din Milano e depăşită!!! “LA RONDINE”

“Nu am auzit de critici”

Cum v-au afectat anumite remarci răutăcioase din cronicile de la “La Rondine”?! Aţi declarat, de fapt, că aţi încetat din 1996 să mai citiţi vreo cronică muzicală... Nu am auzit de astfel de critici, dar vreau să vă spun altceva. Eu am cu totul altă profesie. Dacă aş sta să ascult toate opiniile din lume, aş înnebuni. Cât poate să conteze părerea unei singure persoane, pe lângă cea a oamenilor din public, care este foarte favorabilă? Am jurnalişti care-mi sunt prieteni, nu-i nici o problemă, dar, am mai spus-o de multe ori, critica muzicală de azi este cu totul depăşită.