Angajaţii „fabricii“ de permise auto, trimişi după gratii

Angajaţii „fabricii“ de permise auto, trimişi după gratii

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au emis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, mandate de arestare de 29 de zile pentru 17 persoane, angajate în cadrul Serviciului de Permise şi Înmatriculări Auto din judeţul Argeş, în frunte cu comisarul-şef Codruţ Vlăsceanu, şeful Serviciului.

Toţi sunt acuzaţi că făceau parte dintr-un grup infracţional organizat, care elibera ilegal permise auto contra unor şpăgi cuprinse între 700 şi 4.500 de euro. Potrivit anchetatorilor, membrii grupării aveau rolurile foarte bine împă rţite: o parte dintre ei aveau misiunea de a racola potenţialii „clienţi“ interesaţi să obţină permisul de conducere ilegal, alţii le schimbau viitorilor şoferi domiciliul, astfel încât să poată susţine examenul în Argeş (dacă aceştia erau din alt judeţ), iar ofiţerii de poliţie aveau grijă ca cei care plăteau sumele cerute să promoveze uşor examenul.

Printre cei arestaţi se numără şi patronul unei şcoli de şoferi din Piteşti, Comef Auto Prompt SRL, precum şi un agent de poliţie angajat la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţ ie (DNA) au reţinut, la sfârşitul săptămânii trecute, 25 de persoane despre care aveau informaţii că sunt implicate în această grupare. În paralel, anchetatorii le-au percheziţionat învinuiţilor locuinţele, descoperind 300.000 de euro în casa comisarului-ş ef Codruţ Vlăsceanu şi alţi 500.000 de euro în cea a adjunctului său, comisarul-şef Vasile Voinea.

Ne puteți urmări și pe Google News