Angajaţii Consiliului Judeţean Iaşi, testaţi psihologic

Angajaţii Consiliului Judeţean Iaşi, testaţi psihologic

Cei 184 de angajaţi ai CJ Iaşi vor fi testaţi psihologic şi obligaţi să semneze zilnic în condica de prezenţă, la sosirea la serviciu, precizează Mediafax.

"Voi pune condica la uşa de la intrare la 7.45 şi o voi lua cel târziu la ora 8.10. În felul acesta, fiecare angajat va lucra cele opt ore din program. Eu, personal, voi discuta cu directorii din instituţie acest aspect. Am constatat deja că sunt persoane care nu muncesc opt ore pe zi. Cei mai puţin sârguincioşi vor primi nişte mentă ca să-i ţin ocupaţi. Am mai stabilit că salariaţii vor putea fi învoiţi doar cu semnătura mea, nu de şefii direcţi", a declarat preşedintele CJ, Constantin Simirad.

Totodată, Simirad a anunţat că, luni, toţi angajaţi instituţiei vor fi testaţi din punct de vedere psihologic. El a explicat că rezultatul testului nu va avea influenţă asupra salariului, ci doar va urmări ierarhizarea angajaţilor în funcţie de "potenţial".

Metoda testării psihologice a angajaţilor a mai fost aplicată de Simirad pe vremea când acesta a ocupat postul de primar al municipiuluui Iaşi. (19:35)

Ne puteți urmări și pe Google News