Până în luna august a anului 2022, țara noastră trebuie să transpună o directivă europeană care să acorde angajaților cu copii mici posibilitatea unui program flexibil.
Programul va trebui să corespundă cu nevoile acestora, astfel încât angajații să le poată purta de grijă celor mici. Această directivă a fost aprobată în 2019, iar autoritățile legiuitoare din statele membre au termen până la august 2022 să transpună actul european în legislațiile naționale..
„Echilibrul dintre viața profesională și cea privată rămâne însă o provocare considerabilă pentru mulți părinți și lucrători care au responsabilități de îngrijire, în special din cauza prevalenței în creștere a programului de lucru prelungit și a orelor de lucru în schimbare, care are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor.
Un factor major care contribuie la subreprezentarea femeilor pe piața muncii este dificultatea de a găsi un echilibru între obligațiile profesionale și cele familiale. Atunci când au copii, femeile lucrează, de obicei, mai puține ore în locuri de muncă remunerate și petrec mai mult timp îndeplinind responsabilități de îngrijire neremunerate.
Faptul de a avea o rudă bolnavă sau aflată în îngrijire s-a dovedit, de asemenea, că are un impact negativ asupra ocupării forței de muncă în rândul femeilor, unele femei ieșind complet de pe piața muncii”, se arată în textul Directivei europene cu nr. 1.158/2019.
Programul de muncă flexibil despre care se vorbește în directivă vine să încurajeze părinții și îngrijitorii să rămână în câmpul muncii și presupune câteva de flexibilitate a muncii pentru părinți.
„În acest scop și având în vedere nevoile lucrătorilor, aceștia au dreptul de a solicita formule flexibile de lucru în scopul de a-și adapta modurile de lucru, inclusiv prin utilizarea, acolo unde este posibil, a unor formule de muncă la distanță, a unor programe de lucru flexibile sau a unei reduceri a timpului de lucru pentru acordarea de îngrijiri”, mai arată directiva, informează Digi 24.