La perfecționarea funcționarilor publici, au costat mai mult hotelul şi masa decât cursurile

La perfecționarea funcționarilor publici, au costat mai mult hotelul şi masa decât cursurile

Monopol pe piaţa de programe de perfecţionare şi locuri date preferenţial de şefii instituţiilor publice la cursuri care se ţineau pe la munte sau în alte zone ale ţării. Toate acestea s-au descoperit în urma unui control al Guvernului la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP)

Potrivit Raportului de Control, în perioada ianuarie 2011 — septembrie 2016, la nivelul ANFP și al centrelor regionale de formare continuă pentru administrația publică locală s-au desfășurat 2.876 programe de formare profesională/ perfecționare, în valoare aproximativ 7,6 milioane de euro. La ele au participat 45.9043 de cursanţi, mulţi dintre aceştia fiind aleşi subiectiv de către şefii instituţiilor publice, cursurile fiind considerate o recompensă, potrivit documentului citat.

Mai mult, în urma controlului, au fost identificați parteneri de formare care dețin o poziție dominantă în ceea ce privește furnizarea programelor de formare profesională/ perfecționare, deși nu au furnizat astfel de programe decât pe o perioadă scurtă de timp: 2 ani - Formatica S.R.L. București sau 3 ani - A.P.S.A.P. București.

Potrivit datelor de pe site- urile celor două instituţii, Formatica este o companie nouă pe piața serviciilor de formare profesională, dar cu experienţă consolidată, iar A.P.S.A.P. București este Centrul de Formare APSAP este furnizor acreditat de formare profesională înregistrat în registrul R.N.F.F.P.A.A.

Ne puteți urmări și pe Google News

O altă descoperire făcută de către Executiv este faptul că toate cheltuielile estimate ale serviciile hoteliere de care au beneficiat participanții au costat mai mult decât cursurile în sine: „Cheltuielile estimate ale serviciile hoteliere de care au beneficiat participanții la programele de formare profesională/ perfecționare s-au ridicat, în perioada analizată, la 55.579.534 lei (comparativ, contravaloarea programelor a fost de 34.362.744 lei)”.