Profesorul Andrei Marga a venit cu încă o declarație despre războiul din Ucraina și a menționat că în acest conflict nu vor fi învingători, iar o dispută nestinsă nu va aduce pacea în Europa. El a ținut să sublinieze că de confuzie și falsificare avem parte zilnic în aceste vremuri. Mai mult, el și-a exprimat opinia cu privire la mai multe subiecte și și-a susținut ideea în care a precizat că Ucraina este în „granițe nefirești”.
„Poți să nu fii de acord cu o afirmație sau alta, venită din partea oricui. Dar să confunzi și să falsifici este degradant”, a început Marga.
În analiza sa intitulată „Suveranitate - ieri și azi”, fostul ministrul de externe a precizat că nu vor fi învingători în conflictul dintre Rusia și Ucraina, iar prin acesta „se încalcă suveranitatea în accepțiune curentă și cadrul de securitate agreat la începutul anilor nouăzeci între supraputeri”.
El a explicat că ce va duce la încheierea conflictului vor fi negocierile între SUA, Rusia, Ucraina, Germania, UE și China. În continuare el și-a exprimat din nou ideea că negocierile se vor baza pe cedarea de teritorii spre a se intra în granițe firești.
Andrei Marga nu se dezice de declarațiile controversate
Andrei Marga a precizat că, în opinia sa, conflictul nu va avea învingători, ci că o dispută nestinsă nu va aduce pacea, iar europenii vor fi cei care „vor achita factura”.
El a punctat că fără cedarea de teritorii, negocierile nu vor duce la o soluție durabilă.
În analiza sa, profesorul a ținut să menționeze că tot ceea ce a spus despre Ucraina stă în picioare, iar cei care i-au criticat spusele nu au venit cu contraargumente. El a spus că peste tot se află doar minciuni de folosință propagandistică.
În continuare, a făcut apel la spusele sale din discursul de la Alba Iulia și a menționat că atunci când a vorbit despre „granițe nefirești” s-a referit și la cazul României în privința Bucovinei și al ținuturilor cunoscute. „Suveranitatea a fost încălcată și atunci când multor țări li s-au luat teritorii”. „De altminteri, nu doar acum, cu operațiunea militară a Rusiei din februarie 2022, ci și atunci când Ucraina a fost plasată în actualele frontiere, suveranitatea unor țări a fost încălcată”.
Fostul ministru de externe, nemulțumit de comentariile pe seama lui
În comentariul său, Marga a ținut să își valideze pregătirea, având în vedere că foarte mulți oameni i-au pus la îndoială concepția. „Cei care amenință – mă refer la unii activiști din Kiev – sunt, cum mă obligă faptele lor să o spun, sub nivelul comunismului și al instituțiilor lui.”
De asemenea, el s-a arătat nemulțumit de reacțiile instituțiilor, precum cea a Ministerului Afacerilor Externe de la București, „că aș fi preluat narative maligne ale Rusiei, este o aberație ce spune multe despre insul șters din fruntea lui”, a subliniat Marga, potrivit știripesurse.ro.