Andrei Konchalovski: "3D este o armă cu două tăişuri"

Adam Popescu in Social la 6 decembrie 2010, 23:54

Celebrul cineast a explicat pentru EVZ de ce regizorii ar trebui să fie rezervaţi în privinţa efectelor speciale, "chiar dacă se simt ca nişte copii în faţa vitrinei cu prăjituri".

De curând a avut loc premiera românească a lungmetrajului "Spărgătorul de nuci în 3D", de Andrei Konchalovski. Distribuţia filmului îi include pe Elle Fanning, John Turturro şi Nathan Lane.

Lungmetrajul urmăreşte aventura lui Mary (Elle Fanning), o fetiţă de 9 ani a cărei viaţă decurge plicticos în frumosul oraş Viena. În ajunul Sărbătorilor de Iarnă însă, lucrurile încep să se înveselească odată cu sosirea unchiului său iubit, Albert (Nathan Lane), care îi aduce un dar nepreţuit: un spărgător de nuci fermecat.

În noaptea de Crăciun, Spărgătorul de nuci se trezeşte la viaţă şi o poartă pe fetiţă în regatul lui magic, în care zânele, dulciurile şi jucăriile sunt însufleţite. Dar feeria se destramă repede şi Mary află că tărâmul fermecat este în pericol, fiind ameninţat de legile tiranice impuse de Regele Şoarecilor (John Turturro) şi diabolica sa mamă (Frances de la Tour). Când Spărgătorul de nuci este răpit, Mary şi noii săi aliaţi sunt nevoiţi să afle cât mai repede secretul Regelui Şoarecilor.

EVZ: Ideea de a reecraniza povestea clasică a "Spărgătorului de nuci" în 3D v-a urmărit mult timp. Puteţi să ne spuneţi ce anume v-a motivat? Andrei Konchalovski: A fost o decizie pe care am luat-o în urmă cu ceva timp şi mi-am dorit de la început să fie un film 3D. Cel mai important motiv ar fi acela că "Spărgătorul de nuci" este o poveste fantastică, îţi deschide o lume magică. După ce veţi vedea filmul, veţi înţelege în ce măsură am folosit tehnologia 3D şi ce am dorit să accentuăm prin ea. Nu ai de ce să o foloseşti atunci când filmezi prim-planuri, dar, în momentul în care Mary intră în lumea viselor, atunci imaginile trebuie să-ţi taie răsuflarea. Ajungi lângă un pom imens de Crăciun, te plimbi cu maşinile zburătoare sau cu bicicleta prin tunelele întortocheate, călătoria spectatorilor trebuie să fie absolut uluitoare.

Cum se îmbină emoţia cu 3D-ul? Tehnologia 3D este o armă cu două tăişuri. Dacă urci un bărbat într-un montagne russe pentru 10 minute se va distra de minune, dar, dacă îl ţii acolo două ore, ai toate şansele să-l ucizi. Înţelegi ce vreau să spun? Pentru mine este crucial să ai un simţ bun al măsurii şi să intuieşti momentele pe care vrei să le evidenţiezi prin 3D. Trebuie să-ţi iubeşti personajele şi nu pentru că le vezi în 3D, ci pentru toate trăsăturile care le compun.

Pe lângă divertisment, filmele îţi stimulează şi latura emoţională, iar o peliculă bună trebuie să întrunească nişte condiţii esenţiale: să aibă o poveste frumoasă, personaje puternice şi, bineînţeles, un erou. Eu înclin să cred că oamenii sunt mai sensibili la poveşti, pentru că ele sunt evadări într-o lume magică în care orice adult îşi doreşte să revină. În fiecare dintre noi există crâmpeie de vise copilăreşti, toţi ne amintim mirosul pâinii prăjite, al mugurilor de brad, plăcerea de a face cadouri şi, de ce nu... bucuria unei noi speranţe. Eu cred că partea aceasta a poveştii nu trebuie să fie spusă în 3D.

Este "Spărgătorul de nuci în 3D" un film clasic? Da, pentru că mi-am dorit să concep un film clasic. În accepţiunea mea, filmele clasice nu sunt acelea care sunt apreciate de o singură vârstă, ci acele pelicule de care îşi vor aminti şi următoarele două sau trei generaţii. Aici mă refer la producţii precum "Mickey Mouse", "Bambi", "Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici", "Mary Poppins" sau "Vrăjitorul din Oz". Este vorba de pelicule care sunt îndrăgite de-a lungul timpului de întreaga familie: copii, bunici, părinţi.

În "Spărgătorul de nuci în 3D", Nathan Lane interpretează rolul Unchiului Albert şi seamănă izbitor cu Albert Einstein. El chiar interpretează rolul celebrului fizician? A fost alegerea dv. sau a actorului? A fost, de fapt, alegerea mea. De când l-am văzut pe Nathan mi-am imaginat că va fi un Einstein reuşit, tocmai pentru că seamănă atât de bine. Sprâncenele lui sunt ca nişte streşini. Unchiul Albert a devenit apoi naratorul filmului, el întruchipează arhetipul unui om extraordinar, un geniu care înţelege copiii aşa cum nici părinţii lor nu reuşesc.

Spuneţi-ne cum aţi reuşit să adaptaţi muzica originală a baletului "Spărătorul de nuci" pentru ecranizarea aceasta. Ceaikovski este unul dintre cei mai inspiraţi compozitori, muzica lui este legendară. Nu am vrut să îndepărtez filmul de muzică şi nici muzica de poveste. Ar fi fost dezamăgitor pentru publicul din întreaga lume, aşa că singura soluţie a fost să dau o nouă dimensiune compoziţiilor.

Sir Tim Rice a compus versurile şi sper din inimă că ele vor rămâne întipărite în mintea spectatorilor. Am folosit toate ariile cunoscute, chiar şi de către cei care nu sunt neapărat fani ai muzicii clasice, tocmai pentru a le reaminti de existenţa acestor valori inestimabile.

În afară de tehnologia 3D, în film vedem multe efecte speciale. În ce proporţie aţi reuşit să le realizaţi pe platou şi cât de mult aţi folosit CGI? Cu posibilităţile actuale şi tehnologiile existente în materie de efecte speciale, un regizor poate realiza absolut orice îi vine în minte. Dar nu trebuie să fim tentaţi să le exploatăm la maximum, întocmai cum am explicat şi la 3D. Regizorii sunt nevoiţi să fie foarte atenţi şi, de ce nu, rezervaţi, chiar dacă se simt ca nişte copii în faţa vitrinei cu prăjituri. Pentru noi, cea mai grea încercare a fost reproducerea fulgilor de zăpadă şi a dansului lor. A durat mai mult de şase luni să fac acest dans să arate aşa cum mi l-am imaginat.

Şi cu Spărgătorul de nuci a fost cam la fel, ne-a luat mult timp să decidem care îi va fi limbajul corpului din momentul în care prinde viaţă. Avem nevoie de efecte speciale, dar în acelaşi timp nu dorim ca ele să acapareze tot, ci mai degrabă să fie imperceptibile.