Postul RealitateaTv l-a suspendat pe Andrei Gheorghe din rolul de comentator al emisiunii "Meciul serii", după ce acesta a fost prins băut la volan, precizează Mediafax.
Moderatorul a fost surprins, miercuri seară, la intersecţia bulevardul Kiseleff cu strada Arhitect Ion Mincu, în jurul orei 19.30, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice. Alcooltestul a indicat că acesta avea o alcoolemie de 0,17 grame la mie.
"I-am suspendat permisul pentru 90 de zile şi l-am amendat contravenţional", a declarat comisarul Christian Ciocan. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan, Gheorghe a fost amendat cu 225 de lei şi i s-a reţinut permisul de conducere pentru 90 de zile. Totodată, oficialul Poliţiei Capitalei a precizat că Gheorghe nu a adresat niciun fel de jigniri la adresa agentului constatator în timpul în care acesta din urmă i-a întocmit procesul verbal.
Cu un format în care se încearcă îmbinarea divertismentului cu politica, într-un decor care imită ringul de box, emisiunea "Meciul serii" va debuta mâine.
Andrei Gheorghe va fi înlocuit din postul de comentator de Mihai Tatulici.
(15:30)