Duminică, 30 noiembrie 2008, nu s-a întâmplat nimic deosebit. S-a dat ceva acolo, să fie, un telefon pentru o reţea de nişă, un sac de făină, o sută de lei, după posibilităţi, morţii au ieşit, conştiincioşi, la vot, alegătorii vii au mers la plimbare cu autobuze moderne, "de la partid", a fost bine.
În România reală, care întârzie în secole trecute, întrebarea- cheie a fost unicat, ca Steaua din manele: „Cât se dă?“.
E adevărat, Vadim Tudor n-a mai intrat în parlament, dar „s-a ales“ domnul Nicolae Stan, fost preşedinte de CAP în Olt, pe care lumea îl strigă, de treizeci de ani, „Bulă“, dar „aşa, cu respect“. Există, mereu, o lege a compensaţiei.
Acum, gata, vin negocierile, şi, apoi, lumea are treabă, sarmale, vacanţă, cumpărături, lucruri importante. Români, luaţi cu asalt magazinele, în perioada asta trebuie să cumpăraţi tot! Altfel, ce sens ar avea vieţile noastre, acum în prag de Sărbători? Presa a scris ca proasta, ziariştii au stat, pe ceaţă, să dibuiască mersul şpăgii. Şi ce dacă? Vorba unui candidat din Jilava: „Cine să-i aresteze, poliţia nu e a lor?“. Sigur că este şi, oricum, în România nu există vinovaţi, politica e doar un banc, cu Bulă. Totul e de vânzare: voturi, conştiinţe, important e să te înţelegi la preţ.
Pe aici, alegerile sunt la fel de când se joacă farsa democratică. La fel ca în 1919, 1926 sau în 1931. Şi, foarte probabil, la fel ca în 2036, 2040, şi aşa mai departe. Când nu înveţi nimic, lecţiile de istorie ale unui popor rămân doar plictisitoare şi amuzante. Căci, ce înseamnă, doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, democraţia? Răspunde Nicolae Drăgoi, primar de Dăbuleni, om de nădejde în succesul fulminant al lui Mircea Geoană: „Ce înseamnă democraţia? Înseamnă majoritate, domnule! Puterea! Păi, dacă noi avem puterea, nu trebuie să facem ce trebuie? Nu suntem noi mâna forte? Noi, noi, ai noştri...“.
Am avut panouri lucioase, candidaţi cu maşini scumpe, dar, de fapt, suntem tot în 1920, la acest moment relatat, magistral, de ziarul „Adeverul“: „Cuminţi şi atenţi ascultă pe partizanii d-lui general Averescu. Sătenii ar voi să asculte însă ce zice şi un partizan al d-lui Vaida-Voievod. Agenţii taberei Averescu nu sunt însă pentru discuţiunile contradictorii. Aşa ceva nu intră în moravurile electorale ale vechiului regat. Partizanii d-lui Vaida-Voievod se indignează şi protestează: Să vorbească! Agenţii averescani se opun: Afară cu ei! Se naşte un tumult grozav, se schimbă cuvinte grele de insultă şi taberele adverse trec dela vorbe la bătae. Încăerare, ţipete şi scandal! Ţăranii rămân gânditori. La uşă, un taraf de lăutari cântă «Deş- teaptă-te, române!»“...
Concluzia? S-a mai scris, în presa din 1931: „În sfârşit, ţara s-a liniştit. Alegerile s-au terminat. După rezultatele date însă, liniştea nu va dura multă vreme: în curând va fi nevoie de alegeri nouă!“. Şi atunci? Şi atunci, noi să fim sănătoşi! România rămâne o ţară frumoasă, plină de oameni deosebiţi, simpatici.