Andrei Ciobanu, coşmarul Olandei. Marcatorul României, mulţumit de egalul cu batavii: „Cred că e un rezultat corect”

Andrei Ciobanu

Mijlocaşul lui Gică Hagi de la Viitorul Constanţa a atras toate privirile asupra sa, după golul spectaculos marcat în poarta Olandei. Andrei Ciobanu a primit laude atât din partea presei din Ţările de Jos, cât şi de la selecţionerul Adi Mutu, care îi vede acestuia un viitor mare la naţională.

Andrei Ciobanu, jucătorul în vârstă de 23 de ani care evoluează în linia mediană a lui Viitorul Constanţa, a înscris unicul gol al reprezentativei tricolore din meciul de debut de la Campionatul European din Ungaria şi Slovenia.

Deşi a fost foarte aproape de a-l mai învinge încă o dată pe goalkeeper-ul batavilor, Kjeel Scherpen, în prelungirile partidei de pe „Bozsik Arena”, Ciobanu crede că rezultatul de egalitate afişat pe tabela de marcaj este unul drept şi niciuna din combatante nu merita victoria.

„Este un rezultat foarte bun. Ne continuăm visul de la acest Campionat European şi sperăm să obţinem toate cele trei puncte din jocul cu Ungaria. Rezultatul din meciul cu Olanda cred că este unul corect. Ei au avut posesia, dar noi am fost cu ocaziile” a radiografiat fotbalistul trupei de la malul mării confruntarea cu mult mai bine cotata echipă a Olandei.

Ciobanu recunoaşte meritele profesorilor Hagi şi Mutu

Vizibil entuziasmat de elogiile pe care le-a primit în urma acestei reuşite, Ciobanu recunoaşte că a avut de la cine să înveţe, iar o parte a meritelor le aparţine lui Gică Hagi şi Adi Mutu.

„Am avut de învăţat atât de la Gică Hagi, cât şi de la Adi Mutu. Mă bucur foarte mult că îi am drept profesori. Domnul Hagi a stat foarte mult timp cu mine după antrenamente, la Viitorul Constanţa” a explicat mijlocaşul originar din Bârlad, care a jucat, de-a lungul carierei sale, şi pentru naţionalele de juniori sub 16, 17 şi 19 ani.

Mutu subliniază jocul colectiv al tricolorilor

Mutu a apreciat evoluţia bună a lui Ciobanu din duelul cu batavii, însă a evidenţiat, în mod special, jocul colectiv al naţionalei României. Selecţionerul de 42 de ani spune că forţa reprezentativei tricolore stă în unitatea lotului, şi nu în sclipirile de geniu ale unui jucător.

„Sper ca Ciobanu să bată aceste lovituri libere mai bine decât mine. Chiar i-am strigat de pe margine să execute el, fiindcă era şi Moruţan lângă minge şi nu ştiam cine îşi doreşte să bată lovitura. Mă bucur că am avut gura aurită, dar ţin să subliniez unitatea aceste echipe şi felul în care băieţii luptă unul pentru altul” a declarat „Briliantul” la conferinţa de presă organizată la sfârşitul bătăliei de la Budapesta.