Andrei Caramitru, fost consilier al lui Dan Barna și membru USR, a avut o reacție dură adresată partidului pe care l-a susținut odată. El îi acuză pe foștii lui colegi că o susțin pe Diana Șoșoacă și le trasnsmite că sunt „proștii proștilor”.
Andrei Caramitru, reacție la scandalul Șoșoacă
Eliminarea Dianei Șoșoacă din cursa prezidențială, gest fără precedent al CCR, a generat un val de comentarii pe rețelele sociale.
Printre cei care au avut o reacție se numără și Andrei Caramitru, unul din influencerii preferați ai lui Marcel Ciolacu. Întrebat pe cien urmărește el a răspuns la un moment dat: „Selly, Dana Budeanu, Andrei Caramitru și Codin Maticiuc”, completând cu „de la fiecare ai de învățat.”
Andrei Caramitru a comentat scandalul momentului, acuzându-i pe foștii lui colegi din USR că o susțin pe Diana Șoșoacă.
„Deci usere și bulă o apără pe Șosoaca acuma mai nou. Trăiască Șosoacă . Cum adică să nu fie candidată – să candideze – că noi fiind de rahat doar așa avem o șansă MINIMĂ să ajungem în turul 2.
E incredibil . Usr o susține pe Șoșoaca kgb. top. Prostii proștilor”, a scris influecerul.
Într-un comentariu la propria postare, Caramitru a mai afirmat: „Trăiască bula usereu – prostii galactici, doar nicusoriștii sunt mai prosti decât useriștii”.
Reacția Elenei Lasconi la eliminarea Dianei Șoșoacă
Elena Lasconi, candidata la prezidențiale, susținută de USR, a avut o intervenție pe rețelele sociale, imediat după ce Curtea Constituțională a anunțat invalidarea candidaturii Dianei Șoșoacă.
„Democrația este și despre dreptul fiecărui cetățean de a candida.
Este o reacție la cald, dar interdicția de a candida dată Dianei Șoșoacă pare la prima vedere un vis împlinit pentru domnul Marcel Ciolacu. Un vis împlinit cu ajutorul Curții Constituționale, ai cărei judecători se simt ca acasă în biroul PSD din Parlament. Este incredibil cum același om poate să fie europarlamentar, dar nu are dreptul de a candida la el în țară pentru o funcție publică.
De doamna Șoșoacă mă despart multe, nu vedem lumea cu aceiași ochi, dar dreptul unei femei de a intra în arena politică nu poate fi îngrădit cu chichițe legislative.
Cine va fi următorul președinte al României trebuie să stabilească alegătorii, nu manevrele făcute de un sistem corupt și putred până în măduva oaselor”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.
Diana Șoșoacă, eliminată din cursa pentru Cotroceni
Sâmbătă seara, Curtea Constituțională a anunțat că a fost invalidată candidatura liderului SOS România Diana Șoșoacă, admițând, astfel, două contestaţii privind candidatura acesteia.
Decizia a generat un scandal mosntru din partea europarlamentarului, Șoșoacă, depunându-și din nou candidatura cu 10 minute înainte de expirarea termenului.
BEC i-a respins cea de-a doua candidatură.