Vedeta nu a atins până acum acest subiect, cu siguranță foarte sensibil. Dar și-a făcut curaj și admis care a fost marea ei traumă.
Prezentă la emisiunea ”La cină”, de la DIGI 24, Andreea Raicu a făcut o incursiune în trecut și a vorbit despre problemele are i-au marcat copilăria și, ulterior, viața. Este vorba despre relația cu tatăl ei, care s-a reflectat, apoi, asupra tuturor relațiilor pe care le-a avut.
“Eu cu tata am avut o relație destul de tensionată… Cele mai calde amintiri sunt momentele în care mă îmbolnăveam și el avea grijă de mine. Era singurul moment în care îl simțeam cu adevărat aproape și îi simțeam dragostea. Pentru că în celelalte momente nu știa să și-o manifeste.” a povestit Raicu.
”Am fost foarte furioasă pe el pentru că mă umilea foarte mult și nu înțelegeam de ce face asta. Au fost foarte multe lucruri pe care mi le-a spus și care m-au făcut să mă simt mică și insignifiantă. Îmi spunea că nu sunt în stare de nimic și că n-o să se aleagă nimic de capul meu și că toată viața o să am nevoie de cineva care să aibă grijă de mine. Și cumva toată viața mea am încercat prin relațiile pe care le-am avut să-i demonstrez lui, care nu mai era, dar era o proiecție către partenerii mei, că eu nu am nevoie niciodată de nimic de la nimeni” a mărturisit Raicu.