Andreea Marin Bănică, la "Generaţia cu cheia de gât", pe B1 TV

Andreea Marin Bănică, la "Generaţia cu cheia de gât", pe B1 TV

Andreea Marin Bănică, una dintre cele mai mari vedete pe care le-a dat generaţia cu cheia de gât, vine duminică pe B1, de la ora 12.00.

Astăzi, o femeie de mare succes, potrivit oricăror standarde. La revoluţie, însă, era doar o adolescentă, orfană de mamă, căreia nici prin gând nu-i trecea câtă strălucire îi va aduce democraţia.

Invitata Sandei Nicola la emisiunea "Generaţia cu cheia de gât" mărturiseşte, cu sinceritate: "am copilărit cu cheia de gât, am copilărit mâncând parizer".

Vedeta rememorează, pentru telespectatorii B1, tragicele momente trăite în copilărie, când, la doar 9 ani, şi-a pierdut cea mai dragă fiinţă. "Mama a murit în 1984, într-un accident pe care-l avusesem cu toată familia. A murit în braţele mele până la spital. Dacia în care ne aflam s-a făcut praf în momentul în care un autobuz din acela mare, galben, a intrat în noi. Mama avea vârsta mea de astăzi, sora mea a fost serios accidentată, cu toţii am avut inima frântă. (...) Viaţa ni s-a schimbat foarte puternic şi, din momentul acela, practic eu am devenit un om matur brusc".

Multe alte amintiri emoţionante şi declaraţii în exclusivitate vă aşteaptă într-o nouă ediţie a emisiunii "Generaţia cu cheia de gât", care se va difuza pe B1 duminică, 5 iunie, de la ora 12.00, pe B1 TV

Ne puteți urmări și pe Google News