Andreea Marin evită deseori să vorbească despre familie sau viață personală. Cu toate acestea, uneori vedete se deschide în fața fanilor și le povestește anumite momente din viața sa. De data aceasta a povestit prin ce provocări a trecut în rolul de mamă dar și despre relația dintre ea și fiica sa, Violeta.
Andreea Marin este una dintre cele mai discrete vedete atunci când vine vorba despre viața sa personală sau despre familie. Sunt rare momentele în care „Zâna Surprizelor” vorbește despre cei apropiați. În această lună, când sărbătorim femeile, ea a povestit despre dificultățile cu care s-a confruntat de când a devenit mamă.
Vedeta a mărturit că a încercat să își țină fiica departe de presă și susține că acest lucru a fost unul benefic pentru ea, având în vedere că ambii săi părinți sunt celebri, fiind fiica lui Ștefan Bănică junior.
„Tocmai de aceea, până la această vârstă foarte rar a apărut public și a fost o idee foarte bună, a avut libertatea de a crește firesc și de a alege cine vrea să fie, fără presiunea statutului părinților. Am protejat-o cât am putut în acest sens și mă bucur să văd că a evoluat firesc, ca orice alt copil care-și caută drumul”, a spus Andreea Marin într-un interviu acordat celor de la Viva.
„Zâna Surprizelor” încearcă să fie cât mai apropiată de fiica sa, asta pentru că ea a rămas fără mamă atunci când avea doar 9 ani. Este mereu deschisă față de Violeta și încearcă să îi răspundă la toate întrebările cu privire la subiecte care ar putea să îi influențeze viața.
„Nu trebuie să existe tabuuri, sunt deschisă să vorbim despre subiecte care îi pot influența viața, este chiar necesar. Eu nu am avut-o pe mama alături de mine când aveam mai mare nevoie de ea, s-a stins când aveam 9 ani, și mi-au lipsit enorm dialogurile cu ea. Caut să umplu golurile pentru fiica mea, atât cât îmi stă în putere. Iubirea mea pentru ea depășește orice obstacol, ea e inima mea”, a mai mărturisit vedeta
Care este relația dintre Andreea Marin și fiica sa adolescentă
„Zâna Surprizelor” a mărturisit că are o relație foarte apropiată cu fiica. Mai mult, ea consideră că este datoria ei de mamă să o susțină pe Violeta în toate planurile sale de viitor. Adolescenta dorește să studieze dreptul în străinătate, iar mama sa nu vrea să îi stea în calea visurilor.
„O susțin acolo unde alege să fie drumul ei și unde văd că are dăruire, indiferent cât de greu mi-ar fi mie. Și eu am făcut înconjurul lumii datorită meseriei mele, am plecat de acasă la facultate, îmi închipui că tatălui meu nu i-a fost deloc ușor, dar susținerea lui a fost esențială. Nu pot fi o barieră, ci doar un sprijin pentru copilul meu. Da, mă doare sufletul când mă gândesc la faptul că va fi poate departe, dar am de gând să îi fiu aproape și fizic atât cât voi putea, și comunicând mereu la distanță”, a spus Andreea Marin în cadrul interviului.
Cea mai grea perioadă a unei mamei este atunci când copilul devine adolescent. Prezentatoarea TV a vorbit despre ce probleme a întâmpinat în această perioadă și cum a făcut față curiozităților Violetei.
„Cu întrebări mai cu seamă, cu nedumeriri inerente, cu încercarea de descoperire a propriei identități, dar nu am uitat că și eu am fost la vârsta adolescenței, iau în calcul și schimbările în timp ale noilor generații, ca părinte am multe de învățat și comunicarea e esențială, recunosc. Nu ai voie, ca părinte, sa obosești să înveți și să comunici, cu răbdare și înțelegere, cu copilul tău”, a spus Andreea Marin.