Andreea Esca este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare din țară, dar puțini știu că au fost și oameni care i-au vrut locul sau care au încercat să-i pune bețe in roate. Vedeta e povestit o serie de experiențe neplăcute cu colegii de breaslă.
Andreea Esca este, fără îndoială, cea mai apreciată prezentatoare de știri din România. Cu o carieră longevivă pe micul ecran, știrista a reușit să le câștige încrederea telespectatorilor. Cu toate astea, reușitele ei au venit la pachet și cu momente neplăcute sau cu oameni toxici.
Vedeta a povestit că mai mulți colegi au vrut să-i facă rău sau să-i fure cariera. Andreea Esca a reușit să treacă peste toate obstacole, chiar dacă n-a fost ușor.
Fiecare apariție pe micul ecran a Andreei Esca este caracterizată de profesionalism și etică, dar puțini știu ce este în spatele camerelor. Prezentatoare a mărturisit că a cunoscut multe persoane care nu erau bine intenționate și care au încercat să-i facă rău pe la spate. Cu toate astea, ea le-a iertat pe toate.
„Sunt oameni care mi-au făcut diverse lucruri foarte rele, iar eu uit complet, chiar uit. Adică în așa fel funcționează mintea mea încât mă întâlnesc cu cineva și încep să vorbesc, apoi altcineva îmi spune: „De ce vorbești cu persoana aceasta, nu-ți duce aminte ce a făcut? Nu, chiar nu-mi aduc aminte. E un sistem de autoapărare care m-a făcut să pot să rezist atâta vreme. Și mai e ceva: cu vârsta, am devenit mult mai tolerantă, pentru că am trecut prin situații și experiențe care m-au făcut să nu mai judec”, a explicat Andreea Esca pentru Adevărul.
Coșmarul Andreei Esca
În urmă cu ceva vreme, Andreea Esca a scăpat o înjurătură înainte de începerea jurnalului, iar unele persoane din stuff au filmat-o. Vedeta Pro Tv a povestit că a fost cel mai jenant episod din viața ei și că nu l-a putut uita. Ea a precizat că a fost cea mai mare trădare din partea colegilor.
„M-a durut foarte tare. Era ceva privat, era un moment din afara jurnalului și m-am simțit ca și cum m-a filmat cineva la mine în dormitor. Mi s-a părut o trădare din partea unor colegi de breaslă și n-am înțeles-o niciodată. N-am cum să înțeleg, pentru că eu n-aș face niciodată așa ceva. Dar nu înseamnă că toată ziua mă gândesc la asta. Unii oameni sunt așa”, a mai adăugat Andreea Esca pentru sursa menționată mai sus.