Andreea Bălan a fost uimită de replica fetiței sale, Ella. Micuța își dorește foarte mult ca mama sa să fie cerută în căsătorie de jucătorul de tenis, Victor Cornea, și așteaptă în fiecare moment ca acesta să facă pasul cel mare.
Andreea Bălan, uimită de fetița sa
De curând, Victor Cornea, Andreea Bălan și fetițele ei călătoreau cu mașina, iar sportivul a oprit și s-a dus la o florărie. În acest timp, Ella i-a spus mamei sale că poate la întoarcere Victor o cere în căsătorie. „Dacă Victor se duce și aduce un inel frumos, cu diamante și te cere în căsătorie și zice: Vrei să fii soția mea?”, a spus fata cea mare a Andreei Bălan.
Victor Cornea, cadou pentru Andreea Bălan și fiicele ei
La întoarcere, Victor nu a venit cu inelul, așa cum spera fiica artistei, însă i-a dăruit Andreei Bălan un buchet de bujori, iar micuțelor câte o floare. Cântăreața le-a arătat fanilor momentul pe Instagram.
Recent, artista a declarat că trăiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei, chiar dacă se vede rar cu iubitul său. Ea a spus că acesta pleacă des în turnee și că nu îl poate însoți de fiecare dată. Cu toate astea, Andreea îl înțelege și îl susține.
Traiește cea mai frumoasă perioadă din viața ei
„Așa este o relație cu un jucător de tenis profesionist care se află în Top 100 mondial. Fie nu lucrezi, nu ai job și-l însoțești peste tot, fie vă vedeți cum puteți. Eu îl însoțesc cam o săptămână pe lună, merg cu el la turnee, dar deseori se întâmplă să ne despărțim în aeroport.Un jucător de tenis profesionist joacă cam 40 de săptămâni pe an, iar el este acasă doar în luna decembrie. Ei joacă chiar și de sărbători, Paște, Crăciun și așa mai departe. Un artist se întoarce acasă după concerte, el nu se întoarce, asta este diferența. Oricum, dorul este mare. Este cea mai frumoasă perioadă din viața mea și este cea mai liniștită iubire pe care o trăiesc!”, a declarat Andreea Bălan pentru playtech.ro.