Andreea Bălan a luat decizia momentului! Ce va face cu George Burcea

Divorțul dintre Andreea Bălan și George Burcea este pe cale să se realizeze oficial, dar în ultima vreme, actorul și-a atacat tot mai des soția.

De când a început filmările pentru emisiunea „Ferma”, George Burcea a atacat-o în repetate rânduri pe fosta soție, Andreea Bălan. Actorul a divulgat, așadar, tot mai multe informații despre relația lor.

„A avut grijă a mea soție să mă dea în gât la poliție. Lumea este liberă să creadă și să spună ce vrea, doar că uneori să știi că te doare. Pe mine m-a durut foarte mult la început când primeam mii de mesaje în care lumea mă înjura”, spunea George Burcea, în cadrul emisiunii „Ferma”.

Chiar și Anna Lesko, una dintre concurentele din „Ferma”, i-a luat partea lui Burcea în duelul acestuia cu Andreea Bălan. „Eu nu cred că George a stat cu Andreea ca să profite de pe urma ei. Asta e doar în capul ei. Oricum, Andreea crede că toată lumea profită. Nu e ok ce face în presă, nu-ți speli rufele în afara casei, mai ales când ești artist. Artistul nu trebuie să cerșească empatia!”, a declarat Anna Lesko, iar în discuția cu Viviana Sposub, cele două au ajuns la concluzia că tot Burcea ar fi o victimă: „Muncește foarte mult și demonstrează că în fermă este diferit față de cum îl prezintă presa și mai ales fosta soție”.

Andreea Bălan, indiferentă la atacaruile viitorului fost soț al ei

Potrivit WOWbiz.ro, Andreea Bălan a decis să nu mai răspundă atacurilor venite din partea lui George Burcea.

„Andreea Bălan s-a sfătuit cu apropiații ei și nu mai vrea să vorbească deloc despre George Burcea. Este dezamăgită de comportamentul lui, dar preferă să discute despre ce a făcut și face el în fața judecătorilor, la înfățișările pentru divorț pe care le va avea lunile viitoare, până la pronunțarea sentinței.

Știe că dacă îl bagă în seamă el va încerca și mai mult să îi terfelească imaginea cu jumătăți de adevăruri și cu victimizarea pe care o face acum la televizor. Așa că, Andreea a decis să își vadă de viața ei, să se ocupe de fetițele pe care le are și să încerce să își trăiască, în liniște, povestea de dragoste cu Tiberiu Argint”, a precizat o sursă pentru WOWbiz.ro.