Andra şi Măruţă, nuntă oltenească pe insulă

Andra şi Măruţă, nuntă oltenească pe insulă

Petrecerea a avut 800 de invitaţi.

La două săptămâni după oficierea cununiei civile, Andra şi Cătălin Măruţă s-au căsătorit religios ieri, la Târgu Jiu, oraşul natal al mirelui. Cei doi au păşit în Biserica „Sf. Petru şi Pavel“ alături de naşii Dana şi Cornel Ciocan, dar şi de o mulţime de prieteni şi rude. Pe lângă invitaţi, câteva sute de curioşi înarmaţi cu aparate de fotografiat s-au adunat în faţa bisericii dornici să vadă o nuntă de vedete în toată regula. Cununia religioasă a fost oficiată de trei preoţi şi a început în jurul orei 18.35.

Mireasă de ziua ei Andra, care a împlinit în ziua nunţii 22 de ani, a păşit spre altar îmbrăcată într-o rochie clasică, albă, lungă, creată de Ersa Atelier, iar Cătălin a purtat un costum negru, cu semnătura casei italiene Messagerie. De încălţările miresei s-a ocupat Mihai Albu. Printre celebrităţile prezente la cununia religioasă s-au numărat Marius Moga şi Iulia Vântur, care au îndeplinit rolul de cavaler şi domnişoară de onoare, alături de cântăreaţa Miki şi de iubitul acesteia, Răzvan. Pe lângă prieteni apropiaţi şi rude, la nuntă au fost invitaţi şi mulţi judecători, procurori şi avocaţi, colegi de breaslă de-ai socrului mare, Constantin Măruţă, dar şi vedetele Mihai Găinuşă, Codruţ Kegheş (Cătălin Dezbrăcatu’), Adriana şi Silviu Prigoană, Smiley şi Laura Cosoi, Gabriel Cotabiţă şi Gabriel Coveşeanu. Petrecere de pomină pe Jiu

Alaiul s-a îndreptat către insula amplasată pe râul Jiu, locul în care s-a desfăşurat petrecerea la care au luat parte aproximativ 800 de invitaţi. Aceştia au petrecut până spre dimineaţă într-un imens cort, special amenajat pentru eveniment. Muzica a fost asigurată de: Provincialii, Taraful din Clejani, Proconsul, Ovidiu Komornyik, Angela Similea, Mădălina Manole, Delia, Cristina Rus, Alex, Miki, Niculina Stoican, Petrică Mâţu Stoian, Daniela Condurache, Irina Loghin şi Săndel Mihai (fratele Andrei). Cei doi îşi vor petrece luna de miere în Tenerife (Spania). (Monica Cismaru)

Ne puteți urmări și pe Google News