Andra, despre fiul ei: "Din fiecare gest al lui avem ce povesti"

Andra, despre fiul ei: "Din fiecare gest al lui avem ce povesti"

Andra şi Cătălin Măruţă vor sărbători duminică botezul lui David. Părinţii au povestit cum s-a schimbat viaţa lor.

Mare petrecere printre vedete şi în acest weekend. Duminică, Andra şi Cătălin Măruţă îşi vor boteza băieţelul de trei luni, David Alexandru. Naşii, foarte buni prietenii ai părinţilor, sunt Arpad Paszkany (patronul CFR Cluj) şi iubita acestuia, Anne.

"Botezul va fi la o biserică din Bucureşti, unde mergem noi foarte des, îl cunoaştem şi pe preot şi ne este ghid spiritual. Petrecerea propriu-zisă va avea loc la clubul Ambasad’Or din Otopeni, unde vor fi aproximativ 200 de invitaţi", a spus, pentru EVZ, Cătălin Măruţă.

Printre surprizele muzicale ale serii se va afla Valentin Dinu, unul dintre finaliştii de la "Românii au talent", dar şi alţi invitaţi care au promis că vor urca pe scenă: Holograf, Pepe, Niculina Stoican sau taraful din Clejani.

David Alexandru este foarte cuminte, iar, când părinţii sunt plecaţi la muncă, cu el stau mama Andrei şi o bonă. "David e un copil foarte cuminte, câteodată nu ne vine sa credem că avem atâta noroc. Nu plânge noaptea, doarme mult, mănâncă bine, e fericit. E înconjurat de mulţi oameni care îl adoră, probabil simte asta şi îl linişteşte, îl bucură", spune fericit Cătălin.

Proaspăt revenită la lucru, Andra a povestit care-i sunt proiectele şi ce s-a mai întâmplat în viaţa de familie.

EVZ: Ai revenit la muncă... Andra: Da, s-ar zice că m-am întors "la muncă", deşi n-am plecat niciodată cu adevărat, adică am lipsit foarte puţin. Lucrez la un single nou, am multe concerte în agendă şi aştept cu nerăbdare următoarea ediţie a show-ului "Românii au talent", Caravana porneşte prin ţară în august.

Ai revenit la silueta de dinainte de naştere? Sunt o femeie norocoasă, nu prea am nevoie de diete ca să ajung la forma mea de dinainte de a fi însărcinată. În general, pot mânca aproape orice fără să mă îngraş vizibil. Deşi am luat câteva kilograme în timpul sarcinii, am scăpat de majoritatea surplusului fără să fie nevoie să ţin regim sau să mă înfometez.

Se schimbă ceva în stilul muzical? Eu am piese foarte diferite, în stiluri diverse, aşa că n-ar avea rost să schimb radical ceva ce merge atât de bine. Şi "Abelia", şi "Something New" mi-au adus bucurii uriaşe. De exemplu, "Something New" e deja difuzată în vreo 20 de ţări de pe trei continente, inclusiv Canada, Elveţia, Germania, Franţa, Austria, Portugalia, Israel, Rusia etc.

Îi cânţi lui David? Lui David îi place muzica foarte mult. Sunt foarte bucuroasă când văd că moşteneşte ADN-ul meu, că se linişteşte şi se binedispune când mă aude cântând sau când îi pun un CD. Îi cânt tot felul de cântece, e receptiv la mai multe genuri muzicale.

Ai momentele speciale cu David? Pentru o mamă, orice moment cu puiul ei e absolut special, mai ales la primul copil. Orice aş face pentru el e special, indiferent că îl hrănesc, îl schimb, îi fac băiţă, îl adorm, îi cânt, îl plimb... Din fiecare gest al lui avem ce povesti ore întregi.

PĂRINTE

Cătălin se topeşte la zâmbetul lui David

Pentru tăticul Cătălin Măruţă, zâmbetul fiului său este cel mai important. "Când vin seara acasă şi îl văd că îmi zâmbeşte, atunci, pur şi simplu mă topesc, indiferent că am avut o zi bună sau mai agitată, uit tot şi simt că în minutele alea nu există altcineva pentru mine decât David".

Prezentatorul "Happy Hour" va intra într-o scurtă vacanţă la sfârşitul lui iulie şi a dezvăluit ce vom mai vedea în emisiune.

"Avem în plan subiecte captivante. Îmi vine acum în minte un material, pe mai multe emisiuni, cu Ioana Tufar (fiica regretatei Anda Calugăreanu). După ce a slăbit 100 de kilograme, în urma unei intervenţii chirurgicale la stomac, şi e de nerecunoscut atât fizic, cât şi psihic, Ioana are nevoie de un loc de muncă pentru a fi cu adevărat pe picioarele ei. Avem de gând să o ajutăm... Dincolo de asta, mai avem multe subiecte, inclusiv invitaţi din străinătate am observat că românii apreciază materialele de genul ăsta", a declarat prezentatorul.

Ne puteți urmări și pe Google News