Andone, "răsplătit"

Drept recompensă pentru primul event din istoria clubului CFR Cluj, tehnicianul e pe cale să fie demis cu două săptămâni înaintea debutului în Liga Campionilor.

Ioan Andone nu va mai asculta imnul Ligii Campionilor la fotbal, care le va fi cântat în premieră ardelenilor peste 16 zile, pe legendarul „Olimpico“, din Roma. „Fălcosul“ va părăsi echipa CFR Cluj, cel mai probabil, la începutul săptămânii viitoare. Semieş ecul înregistrat vineri pe teren propriu, 0-0 cu Poli Iaşi, a fost picătura care a umplut paharul. Cu doar două puncte cucerite în ultimele patru etape, campioana CFR Cluj a intrat în colaps. Ieri, în Gruia s-a aflat că Ando a fost dat afară de Arpad Paszkany, iar în locul său omul de afaceri încearcă să aducă un tehnician străin.

EVZ: Aţi încheiat conturile cu CFR? Ioan Andone: Ce vorbe sunt astea? Nu s-a întâmplat nimic! Am plecat spre Bucureşti de la Cluj imediat după meci. Am ajuns acasă şi am adormit, e adevărat, destul de greu. Când m-am trezit, am auzit că fusesem demis! De cine? Nu ştiu. În niciun caz de conducerea clubului.

„E problema mea dacă nu voi fi în Ligă“

Cu patronul Paszkany aţi vorbit? Normal că am vorbit. Am o relaţie specială cu el, bazată în primul rând pe respect reciproc. Nu e absurd, pentru că ştie că trecem printr-o perioadă mai grea, în care jocul nu ne iese. Dar de aici până la a mă demite e cale lungă. Eu i-am spus: „Domnule Paszkany, dacă aveţi unul mai bun în acest moment, mă dau la o parte“. Mi-a zis să stau liniştit până se întoarce în ţară. Asta voi şi face. Luni merg la Cluj şi intru în stadion ca antrenor al echipei!

Şi o să rămâneţi? Normal că mi-aş dori să rămân. E munca mea. Dar vom vedea. Am să mă întâlnesc cu domnul Paszkany şi vom merge împreună la masă, ca să vadă lumea că avem o relaţie specială.

Cât de mare va fi regretul dacă nu veţi mai prinde meciurile din Liga Campionilor? Va fi un mare regret. Pentru orice om normal ar fi, dar asta e problema mea. Nu implică planurile clubului CFR Cluj. Oamenii de la Cluj mi-au oferit cele mai bune condiţii pe care le poate spera un antrenor în ţara asta. „În Giuleşti s-a rupt jocul“

Publicul v-a cerut demisia... Care public? Copiii aceia care mi-au cerut demisia sunt adevăraţii suporteri ai campioanei României? Unde au fost aceşti suporteri la meciul cu Rapid, din Giuleşti? Atunci aveam nevoie de fani şi nu a venit niciunul. Dacă aveam 2.000 de oameni lângă noi, n-am fi pierdut cu Rapid, iar acum eram pe primul loc. Vă dau scris! Acolo s-a rupt jocul echipei. Dar nu mai pot da timpul înapoi. Cert e că doar domnul Paszkany îmi poate cere să plec de la echipă, nimeni altcineva.

Cu jucătorii aţi vorbit? Le-am dat liber până luni. Sunt şi ei obosiţi şi stresaţi. Au nevoie să-şi pună în ordine gândurile. Se apropie Liga, campionatul se reia în două săptămâni. Echipa asta îşi va reveni, veţi vedea. Are valoare, nu vorbesc prostii. BILANŢ

Ioan Andone la CFR

> Sezonul 2007-2008

În campionat - Locul 1: 34 23 7 4 52-22 76p

În Cupa României - Câştigătoare: 5 5 0 0 10-1

Cupa UEFA - eliminată în turul II preliminar: 1-3 şi 0-0 cu Anorthosis Famagusta

> Sezonul 2008-2009

În campionat - Locul 10: 6 2 2 2 8-4 8p VEZI ŞI:

IOAN ANDONE, DEMIS DE LA CFR CLUJ