Antrenorul echipei CFR Cluj a provocat un accident rutier minor, astăzi, în jurul orei 10.00, la intrarea în Ploieşti, au declarat surse din cadrul Poliţiei prahovene, anunţă Mediafax.
Tehnicianul clujenilor, Ioan Andone, care conducea un autoturism marca Mercedes, a tăiat calea unei Dacii pe care a lovit-o. Incidentul s-a soldat cu avarierea celor două maşini şi cu un traumatism cranian minor al pasagerului din dreapta al Daciei, o femeie din Băicoi. Cei doi şoferi au fost duşi la Spitalul Judeţean din Ploieşti pentru recoltarea probelor de sânge. Alcoolemia celor doi a fost zero.
Potrivit comisarului Ştefan Crivăţ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, persoana rănită în accident, o femeie în vârstă de 40 de ani din localitatea prahoveană Băicoi, a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti, unde este supusă investigaţiilor medicale. "În funcţie de diagnostic şi de numărul de zile de îngrijiri medicale de care victima va avea nevoie vom propune soluţia legală către Parchet, sub aspectul săvârşirii vătămare corporală din culpă", a declarat comisarul. (12:43)