Cântâreața ar fi la un pas să se despartă de soțul ei, Sorin Andrei Nicolescu. Vedeta a șters toate pozele de pe Instagram cu soțul ei, la fel și Sorin. În plus, nu mai poartă verigheta.

Recent, Anda Adam a postat un mesaj destul de grăitor. Artista s-a filmat la volan, în timp ce fredona următoarele versuri:„Încerc să mă las de tine de ceva timp, că tu nu schimbi nimic, în schimb vrei numai să mă schimbi. Și mă plimbi prin toate tripurile care-mi schimbă filmul. Eu cobor la prima, babe”

În mai, Anda Adam dădea primele declarații legate de acest subiect:

„Nu am cum să intru în detalii despre ce s-a scris (n.r. divorț). Mereu am fost un om care și-a asumat lucruri și nu s-a ascuns. Nu am de ce să mă feresc. Atunci când eu o să pun pe rețelele de socializare că am făcut asta, atunci chiar am făcut-o.

Nu o să vin niciodată să dau detalii despre viața mea intimă. Nu sunt genul care să îmi spăl rufele în public. Nici când am fost provocată nu am dat curs unor speculații. M-a sunat lumea să mă întrebe dacă am divorțat. Ca să concluzionez, când voi pune pe rețelele de socializare că nu mai formez un cuplu, atunci să credeți. Toată lumea se mai ceartă, mai ales în perioada asta de autoizolare”, a declarat Anda Adam.

Anda Adam provocatoare pe Instagram. Fotografia care a încins imaginația bărbaților

În plin scandal de divorț, Anda Adam a reușit să stârnească imaginația admiratorilor și invidia fanelor, cu o postare incendiară pe rețelele de socializare. Blondina a pozat în lenjerie intimă și a postat fotografiile pe Instagram.

Imaginea cu Anda Adam în lenjerie intima a atras,, imediat, atenția a numeroși admiratori și admiratoare. Considerată una dintre cele mai sexy prezențe feminine din showbiz, Anda Adam a pozat într-o postură provocatoare, costumată într-un set de lenjerie intimă de culoare roșie care îi scoate în evidență formele apetisante.

Cum imaginile vorbesc de la sine și nu lasă loc comentariilor, internauții căzuți în extaz și-au exprimat admirația prin miile de like-uri pe care le-au dat postării.