Incident grav într-o grădiniță din Brăila. În spațiul public au apărut imagini cum o educatoare lovește o fetiță în cap în timpul orelor la grădiniță. Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brăila fac verificări.Incidentul s-ar fi petrecut luni, 14 octombrie, la Grădiniţa cu program prelungit nr. 11 din municipiul Brăila.
Incident grav într-o grădiniță din Brăila
Fetița de un an și opt luni ar fi început să plângă, iar educatoarea i-ar fi dat o palmă în cap. Au fost martori ceilalți copii, dar și eleve practicante de la liceul pedagogic, care au filmat incidentul. Educatoarea ar fi obligat-o pe eleva de care a filmat să șteargă orice dovadă, dar aceasta n-a vrut.
Polițiștii fac verificări
„În urma imaginilor apărute în spaţiul public în care se observă faptul că un copil este lovit, Compartimentul Relaţii Publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila este abilitat să comunice următoarele: Poliţiştii din cadrul Poliţie Municipiului Brăila s-au sesizat din oficiu, la data de 18 octombrie a.c., cu privire la faptul că, în incinta unei grădiniţe din municipiul Brăila, un preşcolar ar fi fost agresat de către un cadru didactic. În prezent, poliţiştii efectuează verificări pentru lămurirea tuturor împrejurărilor şi luarea măsurilor legale care se impun, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de purtare abuzivă”, se arată într-un comunicat de presă remis de IPJ Brăila.
Unele surse susțin că educatoarea ar fi pensionară și ar mai fi fost implicată în astfel de incidente, dar „ar avea pile pe la inspectoratul județean”. După acest incident, ea și-ar fi dat demisia definitiv.
Incident asemănător într-o grădiniță din Ploiești
Un alt incident asemănător a avut loc în Ploiești. Două educatoare au fost înregistrate în timp ce țipau, amenințau și umileau copiii. Acestea au fost suspendate din activitatea didactică pe durata desfășurării anchetelor. Probleme ar fi și în grădinițele din Bacău. „Dar ce faci cu mine? Teatru, ca și cu mama? Ce obraznic poți să fii, mă, și neascultător. Nu am văzut așa ceva! Nu ai văzut așa copil obraznic, nu am văzut!”, spune o educatoare.