Percheziții de amploare au avut loc la Oficiul de Protecție al Martorilor. Este vizată o promisiune de intervenție la ICCJ pentru liderul din dosarul OTP Bank contra unui Rolex.
Surse judiciare au afirmat că ofițeri și polițiști de la crimă organizată au descins joi dimineață la sediul Oficiului Național de Protecție al Martorilor, după ce ancheta în mega-dosarul OTP Bank a fost extinsă cu privire la alți doi suspecți, potrivit Stiripesurse.
Unul dintre suspecți se pare că ar fi lucrător la Oficiul Național de Protecție al Martorilor și s-ar fi implicat în afacerea judiciară care o privește pe Raisa Ladin, cea care a încercat devalizarea unui off-shore cu milioane de euro, femeia fiind arestată la un moment dat la cererea procurorilor DIICOT.
Potrivit surselor citate, polițistul de la Protecția martorilor era cel care se deplasa la Raisa Ladin pentru a transmite informații de la celălalt suspect din cauză.
Polițistul și celălalt suspect ar fi invocat în fața femeii că sunt lucrători ai SRI și că pot influența demersurile cu scopul ca aceasta să poată scoate toți banii din firma off-shore care era devalizată, urmând ca și ei să primească o parte din sumele scoase nelegal din compania off-shore.
Sursele arătate spun că în cazul polițistului și al celuilalt suspect se fac cercetări pentru aderarea la un grup infracțional organizat și trafic de influență. Traficul de influență ar consta în faptul că cei doi i-ar fi promis Raisei Ladin, după arestarea sa preventivă la cererea DIICOT, pretinse intervenții la nivelul unor judecători ai instanței supreme.
Aceștia ar fi cerut femeii 60.000 de euro cu care să cumpere un ceas Rolex, ce, susțineau ei, urma oferit la cel/cea care se intervenea la instanță.
Potrivit surselor noastre nu ar fi existat legătură reală în afirmațiile acestora cu posibili angajați ai instanței supreme iar la acest moment nu ar exista o disjungere privind lucrători sau judecători ai ICCJ.
Aceleași surse mai afirmă că polițistul „ar fi picat” pe tehnica ambientală a anchetatorilor de la crimă organizată și ar fi fost înregistrat făcând promisiuni și dându-i sfaturi Raisei Ladin legat de pretinsele intervenții de la ICCJ.
Dosarul OTP Bank și soțul Dalidei din „Las Fierbinți”
Laurențiu Ladin, soțul personajului „Dalida” din serialul Las Fierbinți, alături de mama sa, Raisa Ladin, și alte persoane, printre care și doi avocați, unul din Baroul București și unul din Baroul Tulcea, fac obiectul unei anchete a procurorilor de la DIICOT – Structura Centrală de la începutul lunii mai.
Cei menționați mai sus sunt anchetați pentru devalizarea cu acte false a offshore-ului Paxum Inc Belize, un procesator de plăți implicat într-un dosar penal clasat de Parchetul General și care viza banii rulați prin diferite circuite financiare de oameni din industria videochat-ului din România.
Procurorii DIICOT au cerut atunci arestarea preventivă doar a Raisei Ladin, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, pe 12 mai, că este suficientă măsura arestului la domiciliu față de aceasta, cu interzicerea de a lua legătura cu fiul ei, Laurențiu Ladin.
Ceilalți inculpați din dosar au primit măsura controlului judiciar, printre care și Laurențiu Ladin. Unul din avocații anchetați de procurorii DIICOT în acest dosar este, Vasile Lămășanu din Baroul Tulcea.
Laurențiu Ladin este acuzat de DIICOT de spălare de bani după ce o parte din banii devalizați de mama sa Raisa Ladin de la Paxum Inc au ajuns la el. Soțul actriței Ecaterina Ladin din serialul Las Fierbinți s-a apărat în fața anchetatorilor spunând că el nu ar cunoaște proveniența exactă a banilor și că doar știa că mama sa trebuie să câștige niște bani, bani din care i-a cumpărat și acestuia o casă.
Evaziune fiscală în legătură cu banii rulați de oameni din industria videochatului
Ancheta DIICOT stabilit că Raisa Ladin a luat cunoștință că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pe 16 august 2021 ridicarea măsurilor asiguratorii în dosarul din 2014 în care erau anchetate mai multe persoane fizice dar și offshore-ul Paxum Inc. Belize pentru posibile fapte de evaziune fiscală în legătură cu banii rulați de oameni din industria videochatului din România. Ulterior, dosarul de la Parchetul General avea să fie închis definitiv.
Procurorii DIICOT au stabilit că profitând de împrejurarea că a deținut în trecut calitatea de mandatar (neremunerat) al societății Paxum Inc(în baza procurii din 24.09.2015, certificată prin Apostila nr. 23575 din data de 14.10. 2015 și a procurii din 10.10.2017, certificată prin Apostila nr. 73376 din data de 10.10.2017, întocmite în fața Notarului Public din Statul California) Raisa Ladin a inițiat un grup infracțional organizat în scopul obținerii prin mijloace frauduloase pentru sine și pentru alții a întregului disponibil bancar aflat în conturile companiei offshore Paxum Inc. Belize, deschise la OTP Bank România.
Unul din beneficiarii reali ai offshore-ului Paxum, cetățeanul american Lyudmila Postolnikova a fost audiată la DIICOT și a susținut în fața anchetatorilor că Raisa Ladin nu mai are nicio legătură reală cu Paxum.
Ancheta DIICOT a stabilit că banii au dispărut din contul Paxum INC de la OTP Bank din București ca urmare a unor grave probleme din interiorul băncii.
Relația OTP – Paxum este una veche, cel puțin din 2009. În perioada 2009 – 2016, trei persoane fizice din România implicate în dosarul videochatului au făcut tranzacții prin conturile Romanian Internațional Bank (RIB) și OTP Bank de aproape 300.000.000 de dolari bani redirecționați parțial și în conturile bancare ale Paxum Inc de la alte societăți bancare. La finele anului 2013 RIB a închis unilateral conturile Paxum pentru risc major de spălare de bani.
DIICOT - 7 percheziții, pe raza municipiului București și a județului Ilfov
„La data de 20.10.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O. și I.G.P.R.-D.I.C.E. au efectuat un număr de 7 percheziții, pe raza municipiului București și a județului Ilfov, la domiciliile a 3 persoane fizice (două dintre acestea având calitățile de avocat și lucrător de poliție) și la sediile a două instituții.
Activitățile sunt desfășurate în cauza având ca obiect comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, spălarea banilor, abuz în serviciu care a produs consecințe deosebit de grave și șantaj, mediatizată în luna mai 2022.
Astfel, în urma activităților de urmărire efectuate în această cauză, a fost extinsă urmărirea penală față de doi suspecți sub aspectul comiterii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și trafic de influență.
Cu privire la aceștia s-a reținut că, în luna august 2021, au aderat la grupul infracțional organizat având ca scop obținerea prin mijloace frauduloase a sumei de aproximativ 16 milioane de euro. Cei doi suspecți au sprijinit material și moral liderul grupului infracțional organizat prin următoarele tipuri de activități:
-au schimbat sau depus documente la anumite instituții;
-au acordat sfaturi;
-au intermediat legătura dintre membrii grupului;
-au promis că vor influența în mod favorabil factorii de decizie ai unei unități bancare și ai unei instituții, pretinzând în mod mincinos că au calitatea de lucrători în cadrul unui serviciu de informații și dețin conexiuni în mediul politic și bancar.
Cei doi membri ai grupului infracțional organizat au cunoscut caracterul fictiv al contractelor de consultanță, prestări servicii, asociere în participațiune, utilizate pentru a justifica efectuarea transferurilor de fonduri din conturile bancare ale firmei, înlesnind și ajutând la inducerea în eroare și păgubirea unei unități bancare cu suma de aproximativ 11 milioane de euro, diferența de 5 milioane de lei nefiind obținută ca urmare a intervenției procurorilor Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală care au întrerupt procesarea operațiunilor bancare solicitate de grup.
În schimbul ajutorului acordat, unul dintre cei doi suspecți a primit suma de 2 milioane de euro provenind din fondurile societății prejudiciate.
De asemenea, unul dintre suspecți a pretins că, în calitate de lucrător al unui serviciu de informații (calitate nereală), va interveni la judecători (nenominalizați) pentru a-i determina ca, în schimbul sumei de 60.000 de euro (contravaloarea unui ceas de lux), să dispună punerea în libertate a liderului grupului infracțional organizat.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au fost conduse, în vederea audierii, cele două persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O., I.G.P.R.-D.I.C.E. și al luptătorilor I.G.P.R. – S.I.A.S.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T”, se arată în comunicatul oficial de joi al DIICOT.