Visul câinilor roşii ca echipa lor să redevină o forţă în fotbalul autohton şi european, s-a destrămat. Nu a mai rămas din el decât câteva franjuri de speranţă, de care se agaţă numai naivii sau cei care ţin la acest club cu atâta disperare, încât nu vor să accepte realitatea.
Spaniolii veniţi cu surle şi trâmbiţe, gata să investească, să achite datoriile, să facă investiţii, s-au dovedit a fi nişte ţepari. Ţepari clasici, cam de teapa celor care veneau prin anii ’90 în România şi ne vindeau ca pe o delicatesă cu care nu ne mai întâlnisem, salam „Mortadella” ambalat în pungi vidate şi expirat de zece ani.
Salariile uriaşe pe care nu le-a văzut nimeni
Pablo Cortacero, reprezentatntul investitorilor care, discreţi, preferau să rămână mai în umbră, a promis, atunci când a preluat clubul de la Negoiţă, că va veni urgent cu 3 milioane de euro, pentru a achita datoriile clubului, inclusiv salariile jucătorilor şi ale personalului auxiliar. După care va mai veni, pentru primul an, cu încă 5 milioane de euro investiţie în jucători, ca să întărească echipa şi să dea drumul la treabă.
Şi pentru ca ţeapa să fie şi mai credibilă, au apărut şi câţiva expiraţi din Spania, „transferurile anului”, mai şchiopi decât şchiopii noştri. Erau prezentaţi drept fotbalişti care evoluaseră în cupele europene, deşi de fapt făcuseră tuşa în câte un meci amărât din grupe. Mai aveau puţin şi-i prezentau drept talente de care se roagă Real Madrid sau Barcelorna, care îi aşteaptă cu contractele pe masă, dar ei au ales Dinamo, atraşi de salariile mari. Pablo Cortacero, ca să-i facă sâc lui Becali, a promis jucătorilor salarii mai mari decât au rivalii de moarte de la FCSB. Aşa a apărut legenda cu Borja Valle, despre care se spunea că are un salariu uriaș, de 33.000 euro lunar, cel mai mare din fotbalul românesc. Nici ceilalţi jucători nu plecau acasă cu buzunarele goale, cum se întâmplase până atunci. Diego Fabbrini (30 de ani, adică aproape expirat) ar fi primit 18.000 de euro lunar, Adam Nemec lua 15.000, în timp ce polonezul Janusz Gol, pentru că tot îl cheamă Gol, ceea ce aşteaptă suporterii de atâta vreme şi îl vede nu în poarta adversarilor, ci în casieria clubului, urma să încaseze 20.000 de euro. În perspectivă, când o mai trece pandemia şi s-or relua zborurile cu Spania, la Dinamo mai trebuia să vină şi portarul Tomas Mejias Osorio (31 de ani), care urma să încaseze, la rândul său, 20.000 de euro, în caz că negocierile se încheiau cu succes. Nu au spus şi în care poartă îl pun pe Osorio. În cea principală, din Şoseaua Ştefan cel Mare, sau în cea de la tribuna oficială, de pe Calea Floreasca, vis-a-vis de fostul restaurant „Dealu Mare”.
Nici staff-ul nu era uitat de la caşcaval. Cosmin Contra lua 30.000 de euro pe lună, iar preparatorul fizic, şi el spaniol, Javi Reyes, un fel de valet al lui Contra, care l-a însoţit şi în precedentul mandat la Dinamo, dar şi la Naţionala României, când „Guriţă” a fost antrenor, urma să ia 11.000 de euro.
Legende dinamoviste rămase cu buza umflată
În euforia acestor sume vehiculate, nici măcar nu s-a băgat de seamă că, până la salariile uriaşe, spaniolii nu-şi achitaseră datoriile faţă de angajaţii clubului, foste legende ale lui Dinamo, care veniseră, pe bani puţini, să pună umărul la redresarea lui.
Gigi Mulţescu, fost antrenor: „Am luat o treime dintr-un salariu. Am de luat două salarii și ceva. Eu am spus și când au venit și după primul meci care poate nu a fost prea reușit, eu am susținut proiectul și i-am ajutat cu informații despre jucătorii pe care i-am avut acolo, pentru că era în beneficiul lui Dinamo și al suporterilor. Eu nu am vrut să ies în față, să spun că nu am luat banii, dar s-a auzit.
Mă gândeam că grupul nostru care a contribuit la salvarea de la retorgradare, jucători, antrenori, meritam. Nu e numai oful meu, ci și al colaboratorilor mei, al jucătorilor. Numai noi știm cât ne-am chinuit”.
Fostul mare atacant al dinamoviștilor, care ultima dată a fost director sportiv, Ionel Dănciulescu, a rămas şi el în pagubă. Civilizat, nu a vrut să facă tam-tam şi a decis să ia legătura cu conducerea clubului: "Am o datorie de luat și am încercat să obțin și eu un răspuns. L-am sunat pe domnul Șerdean (n.r. președintele executiv). Nu mi-a răspuns. Probabil nu știa numărul. I-am dat un sms pe Whatsapp, am văzut că sms-ul a fost citit. Nici până în ziua de astăzi nu am primit niciun răspuns.
Am întrebat civilizat, ca să știu și eu o dată anume când voi putea să iau banii munciți de mine. Nu sunt foarte mulți, dar este dreptul meu. Cred că e vorba de 3 luni”.
Ţepari cu ochii pe terenurile complexului sportiv
În total, Pablo Cortacero a băgat în Dinamo, din toată suma promisă, mai puţin de 400.000 de euro. Adică, mai puţin decât a băgat fostul patron, Negoiţă. Şi, fapt de notat, mai puţin decât au adunat suporterii pentru a păstra licenţa clubului.
De altfel, aceşti bani este un fel de a spune că „i-a băgat”, pentru că îi poate recupera foarte uşor. Dinamo a concesionat o parte din drepturile tv, în contul acestei sume. Cu alte cuvinte, spaniolii nu au investit nimic. Nici măcar un euro.
Acum, Cortacero a ajuns la fundul sacului şi spune că nu mai are bani. De fapt, încearcă să lămurească pe cine stă să îl asculte că banii nu erau ai lui, ci ai unui fond de investiţii. Iar patronii acelui fond de investiţii s-au supărat şi nu au mai băgat mâna în buzunar, când au văzut ce salarii mari se oferă la Dinamo. Păi când s-au stabilit salariile, tocmai acesta a fost şi motivul strigătelor trâmbiţelor şi surlelor: că la Dinamo sunt salarii mai mari decât la FCSB. Patronii fondului de investiţii, să fi aflat abia acum că li se risipesc banii pe nişte jucători care nu au valoare?
Acum, Pablo Cortacero este plecat în Spania, să caute alţi investitori. Dar nu poate veni cu banii că nu-l lasă pandemia. În cazul în care nu vor fi achitaţi banii, Dinamo riscă să intre în faliment cel mai târziu la primăvară. Iar clubul, aşa răpciugos cum este acum, să-i revină din nou lui Negoiţă.
Care Negoiţă, antreprenor, are o poftă nebună de construit. De construit în mijlocul Bucureştiului, că la blocurile şi vilele pe care le are către A2, la Popeşti Leordeni, nu se pot deschide geamurile din cauza duhorii de la „Protan” Glina.
Am fi vrut să nu avem dreptate. Din păcate, realitatea se pare că este cea pe care am intuit-o noi încă de la început, în primul material despre jaful de la Dinamo din evz.ro. Clubul este interesant nu pentru performanţe sportive. Este interesant pentru rechinii imobiliari, care vor terenul din Ştefan cel Mare, în mijlocul Bucureştiului, cu toate utilităţile pe el, cu transport în comun şi gură de metrou la doi paşi.
Povestea cu spaniolii care vin să facă din Dinamo, Real Madridul Estului, se înscrie, aproape sigur, în această linie. Încă o tentativă ca, sub pretextul că se investeşte în club, să i se ia baza materială. Care, în ciuda repetatelor încercări şi tertipuri de până acum de a fi ciordit, încă mai aparţine statului.