Anca Paliu, propunerea pentru Ministerul Finanțelor, în cadrul audierilor: Creșterea economică se bazează pe consum. Trebuie accelerate motoarele exporturilor și investiției

Anca Paliu, propunerea pentru Ministerul Finanțelor, în cadrul audierilor: Creșterea economică se bazează pe consum. Trebuie accelerate motoarele exporturilor și investiției

„Sunt de profesie economist și am o experiență de aproape 20 de ani în instituții financiare internaționale dar și naționale. Am început cariera ca economist al BNR. În ultimii trei ani, am lucrat în cadrul Comisiei Europene. M-am ocupat de agenda de creștere și creare de locuri de muncă, dezechilibrele macroeconomice și ajustarea acestora. Am putut să văd cum au evoluat economiile europene în perioada crizei și pot să vă spun că economia românească a evoluat în condiții bune”, , a spus Anca Paliu Dragu, propusă pentru a prelua portofoliul Finanțelor în cadrul guvernului Cioloș, în cadrul audierilor din cadrul comisiei Buget Finanțe.

- Ceea ce m-a determinat să accept această propunere a fost exact experiența din ultimii 20 de ani. Cînd mi s-a oferit șansa de a venit de cealaltă parte a mesei am acceptat imediat propunerea.

 - România a revenit pe creștere economică, un ritm superior ca medie Uniunii Europene dar și țărilor din zonă, ceea ce se datorează și unui program serios de consolidare fiscală, promovat din 2009, care a codnus la o creștere a încrederii în economia românească, ceea ce a creat premisele reluării creșterii economice

- Ceea ce urmărin nu este creșterea economică per se, ci să ajungem să creștem nivelul de trai

- În ultimii ani am observat io creștere bazată pe motorul consumului, ca urmare a relaxării fiscale. Inițial, această creștere s-a baszat ăe export. Este bvine să avem un echuilibtu între investiții, consum, exporturi. Trebuie accelerate motoarele exporturilor și investițiilor

- Creșterea potențialului economiei se poate realiza prin reformele structurale. Trebuie sp avem ritmuri superioare de creștere pentru a ne asigura o convergență mai rapidă la nivelul nUE

- Cadrul macroeconomic stabil beneficiază și de o politică fiscală prudentă, ceea ce se poate observa în deficitele care au coborât sub țintele convenite dar și odatorie publică redusă.

- Vreau să folosesc politica fiscal bugetară ca instrument de creștere economică. Măsurile nu trebuie să fie de genul să bulverseze economia, ci să o stimuleze. Prioritățile mele sunt:

- finalizarea bugetului, asigurarea predictibilității fiscale, care va asigura o creștere în ec românească și va determina investitorii să continue investițiile în economia românească. Un alt obiectiv este creșterea investițiilor publice. Pentru aceasta cred că este necesară o prioritizare a investițiilor și o bugetare multianuală. Avem proiecte care sunt abandonate ceea ce poate fi o pierdere de resurse. O altă prioritate este creșterea colectării. Ceea ce se poate face este accelerarea procesului de informatizare așa încât să avem o perspectivă mai bună asupra situației, dar în special creșterea conformării voluntare. Plasarea contribuabilului în centrul sistemului – noi lucrăm pentru contribuabili.

Ne puteți urmări și pe Google News