Anamaria Prodan și Oana Zăvoranu, ironizate pe Tik-Tok. Cine le-a pus la zid pe cele două dive 

Anamaria Prodan și Oana Zăvoranu, ironizate pe Tik-Tok. Cine le-a pus la zid pe cele două dive Sursa: Instagram/ Anamaria Prodan

Oana Zăvoranu și Ana Maria Prodan sunt ultimele senzații ale tik-tokului, acolo unde cei cu experiență aruncă tot felul de provocări în mediul online.

Așa se face că cel două au ajuns să fie ironizate crunt de Mădălin Feraru- un cunoscut TikTok-er- și de Nadin- un băiat simplu, de meserie cioban. Acesta din urmă a câștigat rapid simpatia publicului, iar acum nu doar câștigă bani frumoși de pe platformă, dar vorbește de la egal la egal și cu nume cunoscute. Cele două s-au băgat într-un meci cu cei doi, meci care se joacă pe provocări, iar cine pierde are de îndeplinit tot felul de misiuni neobișnuite.

Astfel Nadin, care inițial a spus că nu știe foarte multe despre Oana Zăvoranu, doar că i-a admirat corpul atunci când a văzut-o în serialul Sacrificiul, a aruncat o provocare. Le-a invitat atât pe ea, cât și pe Anamaria Prodan, să-l ajute cu caprele, la stână, practic. „Să veniți amândouă la vară să-mi dați la ușă, că ciobanul pleacă în excursie..”, a spus Nadin. „Ce să facem? Că n-am înțeles…”, a fost prima reacție a Oanei Zăvoranu. Iar ciobanul, Nadin, nu s-a lăsat: „Să-mi dați la ușă amândouă…caprele”. Ulterior, Mădălin Feraru a intervenit pentru a explica situația, anume că este vorba despre tunsul animalelor, însă Oana Zăvoranu a fost vizibil iritată de expresiile folosite de cei doi:  „Zi așa cu subiect și predicat, că așa…Zi așa, că nu înțelegem. Ce, tu tunzi oi?”. Nu este prima dată când diva intră în vorbă cu acești celebri ai Tik-tok ului.

Cine le-a luat în colimator pe Anamaria Prodan și Oana Zăvoranu

În alte rânduri Oana Zăvoranu a fost provocată de același Nadin la o schimbare drastică de look: „Vă luați juma de sprânceană dacă pierdeți, cu mașina”. „Și când te-ai trezit era primăvară, nu? Sau venea Moș Crăciun?”, i-a replicat Zăvo ironica. „Doamna, vezi că poate să intre și nevasta lui Țiriac pe TikTok. Mie nu-mi pasă, eu o pun la provocări. Poate să fie și a lui Putin, când intri în joc, nu-i joc”, a  replicat și Nadin, care nu pare deloc impresionat de statutul divei.

„Și crezi că-și rade cineva mustața pentru tine, mă? Mă, Nadin, mă!”, „Păi, ce? Dumneavoastră ca femeie la 50 de ani aveți mustață? Eu am zis sprânceană!”, au continuat amândoi. De altfel, de când s-a lansat pe tik-tok, Oana a fost acuzată de cei care intră pe acea rețea că ar fi rămas fără bani și că acesta e motivul pentru care a ajuns în acest punct.