Anamaria Prodan umblă în cufărul cu vechituri. Cu cine a fost surprinsă impresara

Sursa foto: Facebook/ Anamaria Prodan

Anamaria Prodan a participat la o petrecere alături de Adrian Iordache, antrenorul secund al echipei de fotbal FC Voluntari. Cei doi sunt prieteni de mai mulți ani și au ținut să marcheze această revedere într-un mod deosebit. S-au distrat, au cântat și au aruncat cu bani în lăutari, fiind în mare formă. Alături de vechiul prieten, Anamaria Prodan pare că a uitat neplăcerile pe care i le provoacă divorțul de Laurențiu Reghecampf. Speculațiile nu s-au lăsat așteptate.

Anamaria Prodan a participat, zilele trecute, la petrecerea unei cumetrii, alături de un vechi prieten, Adrian Iordache, antrenor secund la FC Voluntari. Revederea i-a făcut bine, dat fiind că Anamaria Prodan a fost doar zâmbete și s-a distrat ca-n zilele bune, la petrecere. Practic, s-ar putea spune că a uitat toate neplăcerile pe care i le-a provocat divorțul de Laurențiu Reghecampf.

Ea a fost surprinsă în mai multe imagini, bucurându-se, alături de Adrian Iordache, la cheful cu lăutari, unde au băut și s-au simțit bine în amintirea vremurilor trecute.

De menționat că cei doi se cunosc din tinerețe, ambii fiind pasionați de fotbal. Adrian Iordache a evoluat la echipa Dinamo, apoi la Rapid și la AEL Limassol, iar acum a ajuns antrenor la FC Voluntari. Pe de altă parte, Anamaria Prodan și-a deschis o afacere în domeniul impresariatului de fotbal și a fost căsătorită cu Laurențiu Reghecampf.

Reuniți la aceeași masă, cei doi au ținut să petreacă o seară memorabilă, distrându-se, plătind lăutarii ca să se cânte la masă, fredonând și ciocnind pahare, conform click.ro.

Sursa foto: instagram

Anamaria Prodan, divorț cu năbădăi de Laurențiu Reghecampf

Anamaria Prodan este în divorț de aproape un an, cu fostul soț, Laurențiu Reghecampf. Disputele casnice dintre cei doi au făcut ocolul presei tabloide, devenind cunoscute în toată România. Deși ar fi putut să se despartă în liniște, așa cum au făcut multe alte vedete, Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au ales să-și spele rufele murdare în văzul tuturor, prin emisiuni de televiziune și interviuri în presă.

Mai nou, după scandalul mediatic, cei doi au ajuns să-și împartă pumni la propriu, fapt ce i-a adus în fața autorităților.

Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf s-au căsătorit în 2008, după ce impresara a divorțat de Tiberiu Dumitrescu, în 2007. Prodanca și Reghe au avut o relație presărată cu destule controverse și acuzații de adulter din partea amândurora.

În cele din urmă au decis să pună punct. Cel care a luat taurul de coarne a fost Laurențiu Reghecampf care a decis să divorțeze, în ciuda opoziției Aneimaria Prodan și s-a mutat cu actuala sa iubită Corina Caciuc. Cei doi au și un copil, un băiețel pe nume Liam care a fost botezat în urmă cu câteva săptămâni.