Anamaria Prodan sare în apărarea fotbaliștilor infectați cu Covid-19. Impresara consideră că nimeni nu se poate feri de virusul chinezesc, întrucât poate fi contractact de oriunde.
Deoarece Coronavirus nu ține cont de domeniul de activitate al oamenilor pe care îi infectează, Anamaria Prodan vine în ajutorul fotbaliștilor infectați cu virusul chinezesc.
„Nu există să stai liniștit. Stai acasă, te duci și duci gunoiul și trece un vecin pe lângă tine și tușește. Conform regulamentului, un club nu poate să-ți interzică să te duci la mare, de exemplu.
Chiar dacă ei sunt sportivi, organismul poate să dezvolte virusul azi, mâine sau poimâine, dar ei să fie pozitivi în 3 zile. Au fost testați cei de la Dinamo, au fost 7 jucători la început, iar azi încă 3. Oare ei nu s-au antrenat împreună? Dar la cei 3 abia astăzi a erupt. Degeaba facem aceste teste.
Trebuie găsită de urgență o soluție. Să nu se sperie jucătorii că, dacă iau virusul, li se taie din salarii. Nu putem să arătăm cu degetul că, din 10 oameni, ăla a adus virusul. E o nebunie să facem poliție acum. Jucătorii se pot duce să ia ceva seara soției de la farmacie și să se infecteze.
Trebuie găsită o variantă să se termine campionatul ăsta, pentru că se vor îmbolnăvi din ce în ce mai mulți. Nu e de joacă”, a spus Anamaria Prodan, în cadrul emisiunii Fotbal Club, în direct la Digi Sport.
De curând, Sepsi a plecat cu un punct de la Hermannstadt, scor 2-2, însă asta și datorită lui Florin Ștefan, care a intervenit salvator în prelungiri și a respins de pe linia porții.
Interesant este că fundașul este impresariat chiar de Anamaria Prodan, iar aceasta i-a dat un mesaj jucătorului.
„Vai, deci i-am dat mesaj și i-am spus: dacă mai faci 3 faze din astea, te vând. Superb, foarte bun jucătorul, unul dintre cei mai buni din țară. Ruben Albes arată bine din toate punctele de vedere”, a spus Anamaria Prodan.
Florin Ștefan a fost printre cei mai buni jucători de pe teren. A contribuit și la golul egalizator al lui Lorand Fulop.