Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu, premiate la Palm Springs Festival

Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu, premiate la Palm Springs Festival

Actriţele au fost distinse ieri cu FIPRESCI Award Best Actress pentru rolurile din filmul "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, la cea de a 19-a ediţie a Festivalului de la Palm Springs, transmite variety.com.

Anamaria Marinca şi Laura Vasiliu au primit premiul criticilor internaţionali de film.         Premiul pentru cel mai bun actor a fost acordat lui Song Gang, pentru rolul din "Secret Sunshine", regizat de Lee Chang-dong (Coreea de Sud), informează Mediafax.

Lungmetrajele româneşti "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile", de Cristian Mungiu, "California Dreamin' (nesfârşit)" al lui Cristian Nemescu şi "Reconstituirea", de Lucian Pintilie s-au regasit pe lista filmelor proiectate la Festivalul Internaţional de Film de la Palm Springs.             Anamaria Marinca a mai câştigat, în 2005, premiul BAFTA pentru rolul din producţia TV britanică "Sex Traffic". Ulterior, a filmat în Marea Britanie pentru serialul "Hotel Babylon", difuzat pe BBC One, iar în România, pentru filmul lui Francis Ford Coppola, "Tinereţe fără tinereţe"/ "Youth Without Youth". Un alt proiect pentru care a lucrat în 2007- o mini-serie TV realizată tot pentru BBC One, cu titlul "The Last Enemy" - a fost filmat în Marea Britanie şi România. Actrita locuieşte, în prezent, la Londra.            "4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" este primul film în care joacă în limba română.             Actriţa Laura Vasiliu, este angajată a Teatrului "Tony Bulandra" din Târgovişte. Ea a mai apărut în filme precum "Callas Forever" (2002), regia Franco Zeffirelli, şi "Second Hand" (2005), în regia lui Dan Pita. Laura Vasiliu a filmat şi în Italia, pentru producţia "Noaptea", interpretând rolul unei românce sosite în peninsulă pentru a lucra şi care este suspusă la numeroase umilinţe.

Ne puteți urmări și pe Google News