Media de vârstă a legislativului ales este de 48,5 ani. Şase parlamentari, toţi deputaţi, au mai puţin de 30 de ani, cel mai tânăr fiind social-democratul Adrian Mocanu (25 de ani). Majoritatea parlamentarilor provin din trei mari bresle. Cei mai mulţi sunt ingineri, urmaţi de jurişti şi economişti.
Cel mai tânăr parlamentar este social-democratul Adrian Mocanu, de 25 de ani. Acesta este fiul unui baron din judeţul Buzău, Victor Mocanu, dar şi unul dintre candidaţii incluşi pe celebra listă a politicienilor "pătaţi". "Firmele sale au contracte pe bani publici, obţinute cu ajutorul tatălui", se scrie în raportul celor trei organizaţii civice care au întocmit lista.
Cel mai în vârstă parlamentar este celebrul regizor Sergiu Nicolaescu, în vârstă de 78 de ani. Nicolaescu este unul dintre puţinii "supravieţuitori" în Parlamentul post-decembrist al României, fiind ales senator de fiecare dată, mai întâi pe listele FSN şi PDSR, şi uninominal duminică, 30 noiembrie. La iniţiativa sa a fost înfiinţată Comisia Senatorială de cercetare a evenimentelor din decembrie 1989.
Partidul din Camera Deputaţilor cu cea mai mică medie de vârstă este PNL, cu o medie de 43,7 ani. La polul opus, cel mai "bătrân" partid din camera inferioară a Parlamentului este UDMR, cu o medie de 49,4 ani. Medii de vârstă Camera Deputaţilor:
UDMR - 49,4 ani PSD - 47,9 ani PDL - 44,1 ani PNL - 43,7 ani
Partidul cu cea mai mică medie de vârstă a senatorilor este PDL, cu 49,8 ani. Cei mai în vârstă sunt liberalii, cu media de 51,6 ani. Medii de vârstă Senat:
PNL - 51,6 PSD - 51,5 UDMR - 50,3 PDL - 49,8
Partidele cu cei mai mulţi candidaţi la alegerile parlamentare de duminică au fost PSD, PNGCD şi PNL, fiecare cu câte 452 de candidaţi. Partidul cu cei mai puţini candidaţi este PRE (Partidul României Europene), care propus un singur candidat pentru postul de parlamentar.
Alte partide şi numărul de candidaţi:
PDL 451 UDMR 449 PRM 441 PVE 118 PPPS 87 PNDC 6 PSR 2 Alte minorităţi 18 Cel mai traseist parlamentar - dacă se poate spune aşa - este liberal-democratul Dănuţ Liga, carea are cinci partide la activ, în cinci ani de activitate politică. Liga a fost exclus din PD în 2004 şi intră în Parlament în acelaşi an, dar pe listele PRM. În mai 2005, demisioneaza din partid şi se înscrie în PC, primind funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei Bucuresti. Sunt sigur că presupuneţi că nu şi-a conservat partidul prea mult. Aşa e, a demisionat în februarie 2006 şi a revenit la PD. Acum este deputat din partea PDL.
Cel mai bogat parlamentar este senatorul Dan Voiculescu, cu o avere estimată la 1,5 - 1,6 miliarde de euro, fiind al patrulea cel mai bogat român (Top 300 Capital).